MENIU

Lui Putin îi fug CÂNTĂREȚII. O treime dintre artiști au părăsit Rusia sau nu mai concertează

Războiul din Ucraina s-a dovedit o lovitură mai mare pentru interpreții ruși decât restricțiile din perioada pandemiei. De la declanșarea invaziei, până la o treime dintre ei fie au părăsit țara, fie au încetat să mai concerteze, de regula din cauză că au criticat politica militaristă a Kremlinului. Cât privește artiștii străini, practic aceștia au încetat să mai concerteze în Rusia.

Compania „MTS Entertainment”, una dintre cele mai puternice care acționează în Rusia, a anunțat că până la 30% dintre artiștii ruși fie nu mai concerteză, fie au părăsit țara, potrivit Kommersant. 

Pe de altă parte, în condițiile în care artiștii străini au dispărut practic din peisaj, ponderea spectacolelor susținute de interpreți ruși a crescut la 97% la Moscova și la 96% în provincie.

Înainte de pandemie, în 2019, o treime dintre artiștii și formațiile care concertau la Moscova erau străini.

Perspectivele nu sunt deloc optimiste, pentru că pe lângă efectele directe ale războiului, mulți artiști ruși au de suferit și din cauza că s-au exprimat public împotriva lui Vladimir Putin și a campaniei din Ucraina. În iulie a apărut chiar o „listă neagră”, care includea, printre altele, grupurile DDT, Aquarium, Anacondaz, rapperii Oksimiron, Noize MC, Morgensterns, muzicienii Valery Meladze, Manizha, Monetochka, potrivit Proekt Media.

 

Mai multe articole despre:
vladimir putin muzica putin razboi ucraina