MENIU

Ludovic Orban: „Se numără președinți de filiale, dar e un congres cu 5.000 de delegați. Voi da bătălia până în 25 septembrie”

Președintele PNL - Ludovic Orban

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni seară, la un post TV, că în momentul de față se numără susținerea președinților de filiale, dar la Congresul din 25 septembrie vor vota 5.000 de delegați.

„Se numără președinți de filiale. E un congres la care participă 5.000 de delegați. Dacă cineva își închipuie că președintele influențează toată filiala înseamnă că nu cunoaște deloc cum funcționează lucrurile”, a declarat Ludovic Orban.

„Duc competiția până la capăt, sunt un om care voi da bătălia până în 25 septembrie și că nu voi folosi altceva în această competiție electorală decât armele democratice, așa cum a fost toată cariera mea”, a mai spus președintele PNL.

Orban acuză echipa Cîțu că apelează la șantaje și alte asemenea metode, cu sprijinul unor forțe din exteriorul partidului.

„Am transmis un mesaj. Toți care sunt implicați și fac parte din această campanie știu la ce mă refer. Sunt foarte multe suciri, răzgândiri care nu au nicio explicație politică, umană. Când vine un om și îți spune: „Eu nu pot să te susțin pentru că nu pot să fiu împotriva statului de drept”... Sau un exemplu. Sau când vine altul și îți spune: „Am primit semnale de acolo că nu e bine să te susțin pe tine”. Nu vreau să detaliez. Am transmis un mesaj că sunt un om care duc această campanie numai cu argumente pozitive, un om care niciodată nu am apelat la niciun fel de instrument de a convinge oamenii să acționeze împotriva voinței. Asta este democrația și pe baza acestei democrații fiecare om trebuie lăsat să-și formeze opinia după propriile convingeri”, a declarat Ludovic Orban, luni seara.

Mai multe articole despre:
ludovic orban alegeri pnl filiale presedinti