MENIU

Ludovic Orban, reacție după numirea lui Iulian Iancu în conducerea ANRE: "Suținerea PSD nu mă miră, revoltătoare e cea din partea UMpnl"

Ludovic Orban

Ludovic Orban a transmis un mesaj pe Facebook după numirea lui Iulian Iancu în conducerea ANRE. Politicianul critică în termeni duri susținerea pe care a primit-o Iancu atât din partea PSD cât și PNL, în Parlament.

"Dormiți liniștiți! Iulian Iancu veghează pentru voi!  Ca și cum criza din energie nu ar fi fost suficientă, coaliția a mai bătut un cui... L-a votat pe controversatul Iulian Iancu în conducerea ANRE.

Dacă susținerea PSD nu mă miră deloc, deși și aici răzgândirea lui Ciolacu este suspectă, revoltătoare este susținerea din partea UMpnl, adică susținerea venită din partea lui Iohannis (conducătorul de facto al partidului). În 2019 Iohannis s-a opus numirii lui Iulian Iancu în guvernul Dăncilă, susținând că desemnarea lui este contrară parcursului european al României. Ce s- o fi întâmplat cu evaluările președintelui dacă acum, în plină criză energetică provocată de război și de șantajul economic al Rusiei, Iancu este bun să stea în conducerea ANRE?

 
Iulian Iancu, cel care a executat toate ordinele lui Dragnea și a impus  o lege off-shore care a alungat toți investitorii și a întârziat cu cel puțin 4 ani începerea exploatării resurselor de gaz românești din Marea Neagră, a devenit brusc foarte bun să ia în continuare decizii în autoritatea de reglementare românească din domeniul energiei. Cum au putut parlamentarii din PNL să voteze o asemenea propunere? Cât de cameleonici, de lipsiți de responsabilitate față de binele public, de servili față de PSD au putut să ajungă cei care promiteau în campanie: FĂRĂ PSD.

Toți parlamentarii din Forța Dreptei am votat împotrivă și vom monitoriza activitatea favoritului Sputnik proaspăt desemnat în conducerea ANRE", a scris Ludovic Orban pe Facebook.

Mai multe articole despre:
ludovic orban anre iulian iancu