Ludovic Orban: Nimeni nu va avea de suferit după ce voi câștiga alegerile în PNL
Ludovic Orban le trimite un mesaj tranșant celor care, susține el, ar face presiuni asupra susținătorilor săi. Nimeni nu va avea de suferit DUPĂ CE VOI CÂȘTIGA ȘEFIA PNL, dar acțiunile de condiționare si intimidare trebuie să înceteze, a afirmat liderul PNL.
"Eu îi înțeleg pe cei care-l susțin pe Florin Cîțu, îl înteleg pe Dan Vâlceanu, ei se stiu demult, au o relație specială. Vreau să vă spun că nimeni nu va avea de suferit pentru că l-a sprijinit pe Florin Cîțu după ce eu voi câștiga șefia PNL, CU O SINGURĂ CONDIȚIE: să nu le facă rău colegilor de partid care mă sprijină în această campanie electorală, asta e condiția și vă dați seama de ce spun asta.
Nu cred că e normal ca membri ai PNL să fie dați afară din partid doar pentru faptul că susțin candidatura mea. Nu e normal și atrag atenția că trebuie să înceteze orice folosire a pârghiilor de putere guvernamentale", a afirmat Ludovic Orban.