MENIU

Ludovic Orban, la Ialomița: „Am promis 4 ani de pace politică și responsabilitate și asta trebuie să oferim”

Președintele PNL - Ludovic Orban

Ludovic Orban - președintele PNL și-a prezentat moțiunea „Forța Dreptei” la Ialomița. Acesta a spus că PNL se confruntă cu o pierdere semnificativă a încrederii.

„Astăzi este ultima zi în care se pot prezenta moțiunile. Am ales Ialomița pentru că a fost un județ important în care am venit foarte des, am participat la tot soiul de activități.

Pe 25 septembrie nu se alege o echipă, se alege președintele și programul politic al partidului, moțiunea va deveni program politic.

Eu sunt practic copil al PNL. Sunt un om care am crescut alături de cei mai vechi, m-am dedicat servirii interesului public și muncii în cadrul partidului în toată țara. Nu știu dacă există un alt lider politic care să cunoască țara mai bine decât mine. Am mers la picior în toate campaniile. Când mă gândesc la o localitate am amintiri, aproape că îmi aduc aminte și ce probleme are localitatea respectivă”, a spus Ludovic Orban la Ialomița.

„Sunt foarte multe nemulțumiri, de la fermieri la studenți, foarte multe categorii. Noi trebuie să recăpătăm simpatia pierdută. Avem reforme pe care le-am gândit dar care trebuie implementate. Am promis patru ani de pace politică și responsabilitate și asta trebuie să oferim. Oamenii după asta ne judecă”, a mai afirmat președintele PNL.