MENIU

Ludovic Orban și-a dat DEMISIA de la șefia Camerei Deputaților - Surse: Partidele, înțelegeri pentru a treia funcție

Ludovic Orban
Ludovic Orban

Ludovic Orban și-a dat demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților. El a scris actul de mână. Până acum, demisia a fost simbolică, doar înaintată lui Florin Cîțu, dar după ce o depune la Parlament va fi efectivă şi va fi demarată procedura pentru alegerea unui nou preşedinte al Camerei Deputaţilor.

„Eu sunt un astfel de om, cu onoare, ce gândesc spun și ce spun fac. Am anunțat încă din campania internă că îmi voi prezenta demisia din funcția de președinte al camerei. În urmă cu aproximativ 5 minute mi-am scris demisia și am înaintat-o către biroul permanent. Demisionez din mai multe motive: în primul rând pentru factul că am anunțat această demisie ca urmare a faptului că dacă ești om de stat nu poti să beneficiezi de astfel de funcții decât dacă ai legimimitate”, a spus Ludovic Orban.

„Motivul principal al demisiei mele e legat de faptul că nu mai pot fi părtaș cu decizii luate de o conducere instalată cu forța în fruntea PNL, decizii care nu au nici o legătură cu angajamentele PNL din campania electorală.

Demisia pentru mine reprezintă o eliberare și reprezintă un nou început. Prin această demisie sunt liber să reprezint voința cetățenilor români care au crezut în noi și au sperat că ne vom îndeplini angajamentele. Reprezint toți cetățenii care cred în proiectul liberal și cred că România trebuie guvernată de o coaliție de centru dreapta”, a mai spus fostul președinte al Camerei Deputaților.

„Am promis românilor 4 ani de stabilitate, pace politică, în care să construim, să investim, să asigurăm creșterea veniturilor cetățenilor, un salt în dezvoltarea României.

Ce a făcut gruparea demolatoare care l-a susținut pe Cîțu, în frunte cu Iohannis? Au impus o conducere împotriva voinței reale a membrilor PNL și și-au încplcat toate agajamentele luate în fața cetîțenilor. Eu nu pot fi părtaș și complice la decizii care trebuia să mă facă să încalc legea.

Nu pot fi părtaș la ce urmează să se întâmple în România. PNL a fost total decredibilizat, coaliția de centru-dreapta a fost făcută praf. Nu pot fi părtaș la acest proiect nebunesc care aruncă România în aer și lasă românii fără guvern și instituții care să le apere sănătatea și viața”, a mai punctat Orban.

Cine preia șefia Camerei Deputaților

Potrivit unor surse, este posibil ca partidele să ajungă la o înțelegere, astfel încât să fie asigurat un interimat, pe rând, de toate formațiunile.

„Voi demisiona din funcția de președinte al Camerei Deputaților, miercuri, la ora 12.00", a anunțat marți Ludovic Orban.

El a anunțat în 25 septembrie, după Congresul PNL în care a pierdut alegerile pentru funcția de președinte al partidului, că va demisiona de la șefia Camerei Deputaților. Două zile mai târziu, el și-a depus demisia din funcție la biroul noului președinte al PNL, Florin Cîțu, spunând că lasă la latitudinea acestuia momentul depunerii. Pentru a produce efecte, demisia trebuia înregistrată la secretariatul Camerei Deputaților.

El motiva că vrea să rămână în funcție până când se va forma o majoritate parlamentară care să împiedice alegerea la șefia Camerei Deputaților a unui pesedist.

Mai multe articole despre:
ludovic orban demisie camera deputatilor