MENIU

Ludovic Orban, după rezultatul exit-poll: ”PNL consideră că este câștigătorul acestor alegeri! Le mulțumesc tuturor românilor care au decis să își exercite votul” - VIDEO

Octav Ganea - Inquam photos

Premierul Ludovic Orban - președintele PNL și candidat la alegerile parlamentare s-a arătat optimist de modul în care arată cifrele neoficiale de la alegerile parlamentare desfășurate duminică. Premierul a făcut declarații de la sediul central al PNL, alături de primarul general al Capitalei - Nicușor Dan. PNL a obțiut, conform exit poll-ului Realitatea - Insomar IC, de la ora 21.00, un procent de 32,80%.

Acesta a declarat imediat după publicarea exit-poll-urilor, la ora 21.00, că PNL consideră că este câștigătorul acestor alegeri.

”Ce vedem la televizor sunt rezultatele unui exit-poll sau unui sondaj de opinie. Decizia au luat-o românii prin prezenţa la vot şi rezultatul îl vom cunoaşte după procesul de numărare a voturilor. Având în vedere că în cercetările sociologice nu sunt cuprinse voturile exprimate între 19.30 și 21.00, voturile din Diaspora și care continuă să se exprime, luând în considerare marja de eroare, PNL consideră că este câștigătorul acestor alegeri. Atât câștigătorul moral, cât și câștigătorul la finalizarea procesului de finalizare a voturilor.

Le mulțumesc tuturor românilor care au decis să își exercite votul. În ciuda campaniilor mincinoase și a descurajării altor partide, îi respect pe toți votanții. Solicit către toți delegații din secțiile de votare ai formațiunile politice democratice să fie extrem de atenți la numărarea voturilor. Cunoaștem obiceiurile celor cu care ne luptăm de 30 de ani. Sunt încrezător că odată opțiunile cetățenilor exprimate, ele vor fi respectate la numărarea voturilor și sunt încrezător în capacitatea PNL de a construi o majoritate alături de forțele democratice pentru formarea unui guvern în termen cât mai scurt.

Transmit un mesaj către cei care nu au votat: puterea într-o societate aparține cetățenilor. A nu o exercita înseamnă a o lăsa în mâna altora. Cu cât numărul votanților este mai mare, cu atâta democrația este mai puternică și mai reprezentativ. Vom încerca să-i reprezentăm pe toți românii, atât pe cei care au votat, cât și pe cei care nu au votat.

În toate negocierile pentru formarea unei majorități vom încerca să reprezentăm o paletă cât mai largă din societatea românească”, a declarat Ludovic Orban.

Mai multe articole despre:
ludovic orban