Ludovic Orban anunță un miliard de euro sprijin pentru firmele afectate de criza cauzată de coronavirus
Ludovic Orban anunță că în scurt timp va fi pusă la dispoziția firmelor afectate de starea de urgență și starea de alertă o aplicație prin care să poată cere fonduri de susținere de la Guvern.
Companiile din domeniile afectate de restricţiile impuse pe fondul pandemiei de COVID-19 vor putea solicita sprijin financiar guvernamental prin intermediul unei aplicaţii online care ar putea fi funcţională până la începutul lunii septembrie, a declarat, sâmbătă, la Arad, premierul Ludovic Orban.
Potrivit acestuia, la dispoziţia firmelor care au avut de suferit pe perioada stării de urgenţă şi stării de alertă va fi pusă suma de un miliard de euro.
"Pregătim o aplicaţie informatică, astfel încât toate cererile să fie depuse online şi să fie soluţionate cu celeritate. Până la sfârşitul lunii august, cred că în jurul datei de 1 septembrie, am convingerea că vom fi capabili să lansăm apelul de proiecte", a afirmat Orban.
El a precizat că în acest program se vor putea înscrie şi firmele din domeniul HoReCa.