Ludovic Orban, ANUNȚ despre organizarea alegerilor: La nivelul actual de cazuri zilnice de COVID-19 nu există niciun fel de problemă
Premierul Ludovic Orban susține că organizarea alegerilor locale s-ar putea desfășura fără probleme, dacă se menține actuala rată de infectare cu noul coronavirus.
„Din punctul meu de vedere, la nivelul actual de cazuri zilnice înregistrat în ultimele două săptămâni, se pot organiza alegerile, iar odată cu adoptarea regulilor de desfășurare a campaniei și de organizare a votului care să reducă la maximum riscul de răspândire, nu există niciun fel de problemă în desfășurarea alegerilor”, a declarat, luni, premierul Ludovic Orban, la sediul PNL.
Premierul a invocat în acest sens și organizarea alegerilor din alte țări, care nu ar fi generat înmulțirea numărului cazurilor confirmate COVID-19.
„Au fost țări, Polonia, de exemplu, care a avut alegeri prezidențiale , Croația , care a organizat alegeri parlamentare, sunt țări care și-au organizat alegerile și unde organizarea alegerilor nu a dus la creșterea numărulu ide infectări.
Cu condiția ca toți candidații (...), cetățenii să respecte regulile de de protecție sanitară”, a mai spus Ludovic Orban.
„Dacă ne uităm la evoluția în ultimele două săptămâni putem constata că am reușit să oprim creșterea. Este un lucru extrem de important. Creșterea este estrem de mică a numărului de cazuri. Ori dacă luăm pe săptămâni vedem că există o limitare a clară a răspândirii virusului. Sigur că orice măsură ia Guvernul, oricâte amenzi dăm, oricâte decizii legate de organizarea diferitelor tipuri de activități luăm avem nevoie de colaborarea oamenilor. Cu cât mai mulți respectă regulile, cu atât riscul de răspândire a virusului este mai mic. La nivelul actual , oricâte restricții impunem, avem nevoie de sprijinul populației pentru a stopa răspândirea virusului”, a mai explicat premierul.