Ludovic Orban, ANUNȚ despre alianța PNL-PMP și pentru Capitală
Ludovic Orban anunță alianța PNL-PMP pentru consiliile județene și locale, dar și pentru București. Declarațiile premierului pot stârni nemulțumiri în rândul USR-iștilor, care s-au opus de nenumărate ori acestei soluții. Orban nu a exclus posibilitatea ca un viceprimar al al Capitalei să fie din rândul PMP, relatează Realitatea PLUS.
„Chiar dacă au avut candidat propriu, noi am anunţat că suntem deschişi acestei colaborări. Noi mâine (luni, 5 octombrie - n.red.) aprobăm în Biroul Politic Naţional un proiect de colaborare cu PMP în consiliile judeţene şi locale. (întrebare - ”Adica la nivel de tara?”) La nivel de tara si implicit la nivelul Bucurestiului. PMP este aliat cu noi la guvernare, chiar dacă a existat o candidatură separată, care, trebuie să recunoaștem, ne-a dat ceva emoţii”, a declarat Ludovic Orban la un post TV.
Întrebat daca a fost surprins de rezultatul obtinut de Traian Basescu, Orban a spus că „m-a surprins candidatura. La experienţa pe care o are Traian Băsescu, trebuia să ştie că exista un risc major din aceasta candidatură, pentru că cea mai mare parte a voturilor pe care le-a obtinut erau voturi ale unor votanți de dreapta. Această candidatură în mod evident a redus numărul de voturi pentru candidatul Dreptei, Nicusor Dan. Suntem deschişi unei colaborări, dar, sigur, pe alte baze”.
„Un viceprimar de la USR-PLUS, un viceprimar de la PNL. Asta a fost intelegerea. La sectoare e o anumita distributie a viceprimarilor, dar ideea de baza este sa ne inchidem pe un număr de viceprimari egal”, a adăugat Ludovic Orban.
Despre posibila numire a lui Mihai Neamțu, de la PMP, ca al treilea viceprimar la Primăria Capitalei, președintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat că „nu excludem aceasta varianta. Nu s-a discutat despre acest subiect ca Mihai Neamtu sa fie viceprimar general”.