Lucrările de la Piața Eroii Revoluției continuă la intensitate maximă
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat că se montează lifturile în pasajul pietonal de la Eroii Revoluției.
Edilul a mai precizat că lucrările în zonă continuă, mai ales că temperaturile sunt optime pentru lucru. În plus, primarul a mai precizat că se lucrează și la scările rulante, în timp ce alți muncitori finalizează pereții și tavanul din interior. „În paralel, se intervine la scările rulante, la montarea echipamentelor electrice, iar o parte din muncitori se ocupă strict de finalizarea lucrărilor la pereții și la tavanul de la interiorul pasajului pietonal”.
Proiectul de la Piața Eroilor Revoluției ar trebui să fie finalizat în această primăvară, către finalul lunii mai. În paralel, zona este reconfigurată din punct de vedere urbanistic. Lucrătorii de la Totul Verde amenajează zone verzi, trotuare noi, în zona blocurilor de la metrou. Zona va fi resistematizată, iar pietonii vor traversa intersecția prin tunelul pietonal subteran, astfel că șoferii vor putea circula în condiții de trafic fluent.
Ca urmare a lucrărilor pe care Sectorul 4 al Municipiului București le execută și având în vedere că Piața Eroii Revoluției este un punct intermodal de transport, pasajul pietonal va face corespondență atât cu stația de metrou, cât și cu celelalte stații STB. Acesta va avea o lungime de 40 de metri, o lățime de 4,5 metri, trei căi de acces, trei escalatoare și trei lifturi pentru persoanele cu dizabilități.