Lucian Bode: ”Vom reuşi să creştem rapid vitezele de circulaţie şi nivelul de siguranţă al transportului pe calea ferată”
Memorandumul pentru aprobarea achiziţiei de trenuri de lucru pentru dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii feroviare, care presupune o investiţie de aproape 200 de milioane de euro, se află pe traseul de avizare interministerială şi urmează să fie promovat în Guvern, a scris vineri seara ministrul Transporturilor, Lucian Bode, pe pagina sa de Facebook.
”Am încheiat ziua in judeţul Suceava, la Pojorâta, alături de Premierul Ludovic Orban, de preşedintele CJ Suceava Gheorghe Flutur, managementul CFR Infrastructură şi reprezentanţi din administraţia locală şi am participat la o demonstraţie, în regie proprie, prin intermediul unui sistem complex, de tip tren de lucru al companiei de căi ferate. Prin această tehnologie, corelată cu o alocare distinctă de resurse în programul de întreţinere a infrastructurii feroviare, începând cu anul viitor, vom reuşi să creştem rapid vitezele de circulaţie şi nivelul de siguranţă a transportului pe calea ferată. Este pentru prima dată în ultimii 20 de ani când un guvern va aloca resurse cuantificabile, prin programele de întreţinere şi reparaţii de la bugetul de stat pentru acest tip de intervenţii de reabilitare, până acum sumele destinate întreţinerii fiind alocate la global, fără a fi stabilite ţinte clare pentru administratorul infrastructurii", a dat asigurări Lucian Bode.
De asemenea, un alt avantaj al implementării acestui nou concept este că, prin execuţia în regie proprie, valoarea lucrărilor pe kilometru reabilitat se va reduce semnificativ, programele de reparaţii având continuitate prin eliminarea blocajelor generate de contestaţii in licitaţii, iar volumul de kilometri reabilitaţi va creşte semnificativ.
"Ne propunem să ducem la un nivel superior acest nou concept şi să achiziţionăm două trenuri de lucru, mai performante, prin care să realizăm lucrări de modernizare a căii ferate. Am pregătit deja Memorandumul pentru aprobarea dezvoltării în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare a proiectului de achiziţie 'Sisteme de trenuri de lucru pentru dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii feroviare', care va fi promovat în Guvern pentru achiziţia a două sisteme de lucru în valoare de aproximativ 200 milioane de euro şi care se află pe traseul de avizare interministerială. Proiectul are aprobarea de principiu a Comisiei Europene pentru includerea la finanţare europeană, însă trebuie să parcurgem toate etapele procedurale. Rata de productivitate a unui astfel de sistem este preconizată pentru modernizarea a 300 km de cale ferată (cale unică)/pe an/tren. Dacă vor fi folosite două astfel de trenuri, putem estima că se vor moderniza aproximativ 600 km de cale ferată (cale unică)/an.
Va fi o adevărată revoluţie în materie de lucrări de modernizare a liniilor existente pe aliniamentul actual şi ne dorim să implementăm acest concept cât mai repede şi în România, pentru a recupera decalajele de dezvoltare a căii ferate şi pentru a aduce acest sector la un standard ridicat de funcţionare. În România, din păcate, sectorul feroviar a acumulat întârzieri mari în dezvoltare şi a fost tratat ca un sector periferic de fostele guvernări. Guvernul Ludovic Orban va investi masiv în domeniul feroviar în următorii ani, pentru că transportul feroviar va juca un rol important în viitorul sistem de mobilitate european", a mai spus Lucian Bode.