MENIU

Lucian Bode, despre PNRR: „Investiţia în România este una benefică tuturor. Trebuie să folosim la maxim oportunitatea Facilității de Rezilienţă şi Redresare"

Lucian Bode/Facebook, oficial

Ministrul de Interne a efectuat o vizită de lucru la Bruxelles, unde a avut întrevederi cu Ylva Johansson, comisarul european pentru Afaceri interne, şi Janez Lenarcic, comisarul european pentru Managementul crizelor. Lucian Bode a precizat că oportunitatea oferită de Facilitatea de Rezilienţă şi Redresare trebuie folosită la maxim, iar investiţia în România este una "benefică" tuturor.

"Discuţiile purtate au avut în prim plan negocierile proiectelor şi investiţiilor finanţate prin Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă pentru componenta 'Rezilienţă în situaţii de criză', aflată în responsabilitatea Ministerului Afacerilor Interne", informează un comunicat al MAI.

Conform Agerpres, ministrul a subliniat și importanţa continuării coordonării la nivelul UE, astfel încât să se asigure cele mai bune rezultate în perioada post-pandemie COVID-19.

Lucian Bode: "Urmărim să asigurăm complementaritatea investiţiilor prevăzute atât în Cadrul Financiar Multianual 2014-2020, cât şi în Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă, respectiv Cadrul Financiar Multianual 2021-2027. Ca lucrurile să poată continua la un nivel cât mai înalt şi toată experienţa din ultimii ani a României să devină o poveste de succes trebuie ca acum să folosim la maxim oportunitatea oferită de Facilitatea de Rezilienţă şi Redresare. Investiţia în România este una benefică tuturor."

Bode a dat asigurări că România este "pe deplin" pregătită să se angajeze în derularea cu succes a investiţiilor propuse, subliniind nevoia de convergenţă şi coeziune.

Mai multe articole despre:
bode PNRR