MENIU

Lucian Bode a predat mandatul de la Ministerul Justiției: „Sistemul are nevoie de predictibilitate și stabilitate”

Lucian Bode

Lucian Bode a predat, vineri, mandatul de ministru interimar la Ministerul Justiției. Acesta va fi preluat de Cătălin Predoiu în noua guvernare.

„Dialogul și cooperarea pe dosarele aflate în lucru a fost o constantă a activității. Reprezentarea în structurile europene este o carte de vizită importantă pentru România. În aceste 3 luni de activitate la Ministerul Justiției am demarat procedurile pentru selecția judecătorilor români pentru Curtea de Justiție a UE. În acest moment sunt în derulare. Am susținut derularea programului de investiții la Ministerul Justiției.

Un punct important l-a reprezentat agreerea PNRR pe Justiție, cea mai importantă componentă este în digitalizare, 148 de milioane de euro, alocările fiind la pachet cu reformele pe care România trebuie să le facă.

Am preluat acest interimat convins că justiția trebuie să aibă protecția, garantarea justiției. Sistemul are nevoie de predictibilitate și stabilitate. Trebuie să acționăm tranparent.

Vreau să subliniez buna colaborare pe care am avut-o cu ministerul și vreau să le mulțumesc tuturor. Îi doresc succes domnului Cătălin Predoiu în acest mandat”, a declarat Lucian Bode.

Mai multe articole despre:
lucian bode ministrul justitiei predare mandat