MENIU

Lucian Beclai, reacție revoltătoare după moartea designerului Stephan Pelger: "Toate putorile au depresie"

Stephan Pelger (dreapta)/ Facebook

Reacție revoltătoare din partea familiei Becali după ce creatorul de modă Stephan Pelger a fost găsit spânzurat în atelierul său. „Toate putorile au depresie, de la atâta lene și droguri fac depresie!”. Este mesajul șocant postat de Lucian Becali, nepotul favorit al lui Gigi Becali, pe pagina sa de Facebook. Trupul designerului va fi incinerat zilele viitoare, la cererea mamei acestuia. În spatele zâmbetului permanent pe care îl afișa pe rețelele de socializare, creatorul de modă ascundea o boală care îl măcina de aproape 30 de ani: depresia. Supărările și singurătatea i-au provocat și insomnie cronică, așa că lua mai multe pastile ca să adoarmă, pe care le combina cu alcool. 

Stephan Pelger va fi incinerat la cererea mamei lui, singura familie a designerului. Cenușa va fi mai apoi transportată în Germania, unde femeia este internată la un azil, din cauza vârstei înaintate. Anunțul a fost făcut de Tania Budi, o prietenă foarte apropiată a artistului. Momentan, trupul neînsuflețit se află în continuare la INML.

Creatorul de modă a fost găsit de o vecină, spânzurat în atelierul său din sectorul 2 al Capitalei. Lua pumni de pastile ca să adoarmă însă, potrivit apropiaților, le combina și cu alcool. Stephan Pelger nu a lăsat niciun un bilet de adio și nici nu a transmis vreun mesaj apropiaților prin care să fi dat de înțeles că ar vrea să recurgă la un astfel de gest. Însă, în spatele zâmbetului permanent pe care îl afișa pe rețelele sociale, bărbatul ascundea o boală fără leac.

"Sunt un om fericit, sunt un om ... ma bucur de viata de prieteni, dar am momente in care cad atat de rau", afirma, la un moment dat, creatorul de moda.

Pe lângă sutele de mesaje emoționante venite din partea prietenilor îndoliați, au apărut și mesaje critice la adresa designerului. Cea mai șocantă reacție vine din partea nepotului lui Gigi Becali: "Toți depresivii, drogații își pun ștreangu’ nene, băi băieți, dacă ați munci ceva cu adevarat n-ați avea timp de dependențe de droguri, după care, vezi doamne, voi cădeți în depresie. Munca vindecă depresia, 100%! Toate putorile au depresie, de la atâta lene și droguri fac depresie!" (Facebook/Lucian Becali)

Mesajul revoltător a fost publicat pe pagina de Facebook a lui Lucian Becali și, culmea, a strâns sute de aprecieri. 

Mai multe articole despre:
lucian becali reactie deces stephan pelger facebook