MENIU

Lovitură sub centură pentru PSD și Gabriela Firea: Victor Ponta, posibil candidat Pro România la Primăria Generală!

Victor Ponta și Gabriela Firea Foto: Inquam Photos/Florin Cornel

Victor Ponta aruncă în aer șansele PSD de a lua Capitala la alegerile din toamnă! Adrian Țuțuianu a anunțat joi că Pro România îl susține pe Victor Ponta la Primăria Generală, împotriva Gabrielei Firea și a lui Nicușor Dan. Mutarea partidului fostului social-democrat este neașteptată și surprinzătoare pentru PSD, care credea într-o alianță cu Pro România pentru București.

 

Adrian Țuțuianu a anunțat că negocierile cu PSD pentru susținerea unui candidat unic la București au eșuat și că Pro România discută cu „personalități importante” care să își asume candidatura la București.

„Majoritatea din partid credem că intrarea lui Victor Ponta va fi benefică pentru partid, dacă nu găsim o personalitate foarte cunoscută care să aducă un scor cu două cifre. Ținta la locale în București e de 15%. Victor Ponta a spus că dacă va fi nevoie și nu găsim o soluție, își va asuma o candidatură”, a declarat Adrian Țuțuianu, joi, la un post TV.

El spune că dacă Victor Ponta ar accepta să intre în cursă, acest lucru ar „crea un avantaj extraordinar”, pentru că ar atrage atenția publicului asupra confruntării Ponta-Firea.

Declarațiile liderului Pro România vin la numai o zi după ce preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, se declara convins, miercuri, că social-democraţii vor avea, în perspectiva alegerilor locale, o alianţă de stânga, „cu accente liberale", pentru Primăria Capitalei și pentru toate primăriile de sector.

„Am avut discuţii şi ieri cu Victor Ponta, am avut discuţii şi cu domnul Călin Popescu-Tăriceanu, tot ieri, de obicei discutăm în fiecare zi şi o să avem şi astăzi. Eu sunt ferm convins că vom avea o alianţă de stânga cu accente liberale pe tot cuprinsul municipiului Bucureşti, cu alte cuvinte pentru toate sectoarele şi pentru Primăria Generală", a spus Ciolacu.

El a adăugat că o astfel de alianţă va susţine candidaţi unici la sectoare, iar la Primăria Capitalei - pe Gabriela Firea.