Lovitură pentru opozantul lui Vladimir Putin! Aleksei Navalnîi, obligat să închidă Fundația Anticorupție din Rusia
Aleksei Navalnîi, principalul opozant al lui Vladimir Putin, a anunțat că va închide Fundația sa Anticorupție din cauza numeroaselor amenzi primite ca urmare a investigațiilor făcute.
Aleksei Navalnîi (Alexei Navalny), celebru avocat și blogger anti-corupție, a făcut acest anunț într-un video postat la sfârșitul săptămânii trecute, pe blogul său și pe canalu său de YouTube, precum și pe rețelele de socializare.
Aleksei Navalnîi a coordonat o serie de proteste de amploare națională împotriva liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, pe al cărui partid, aflat la guvernare, Rusia Unită, îl numește „un grup de infractori și hoți”. Navalnîi a fost exclus din cursa prezidențială în 2018 ca urmare a condamnării sale într-un caz în care a fost acuzat de fraudă, cu toate că liderul opoziției a negat cu vehemență acuzațiile conform cărora ar fi primit finanțare externă pentru manfiestațiile organizate.
Fundația sa, specializată în publicarea unor investigații privind luarea de mită la nivel înalt, a fost dată în judecată de o parte a subiecților anchetelor sale, unii având câștig de cauză, relatează Reuters..
Navalnîi a declarat că ultimele amenzi impuse de instanță în valoare aproape 88 de milioane de ruble (aproximativ 1,07 milioane de euro) reprezintă ultima picătură pentru fundație.
„Ce să facem?”, a întrebat Navalnîi, declarând că „tot ce aveam a fost deja confiscat în anterioarele razii ale poliției. Acum vor lua organizația însăși”.
Acesta a declarat că ONG-ul nu are altă opțiune decât să se închidă și relanseze sub un nou nume înregistrat ca o afacere și le-a cerut suporterilor săi, despre care a afirmat că donează în jur de 6 milioane de ruble lunar, să se reaboneze.
Navalnîi, opozantul Kremlinului. ONG-ul său a fost acuzat de autorități și de spălare de bani
În ultimii ani, birourile fundației sale au făcut subiectul a numeroase razii, autoritățile au înghețat conturile sale bancare, iar angajații și voluntarii au fost reținuți în mod frecvent pentru participarea la mitinguri și proteste. Este și cazul lui Ruslan Şavedinov (Shaveddinov), de 23 de ani, care a fost arestat în locuinţa sa din Moscova, anul trecut, în preajma Crăciunului. şi trimis la 2.000 de kilometri depărtare, în arhipeleagul Novaia Zemlea, din regiunea Arhanghelsk. El a fost „clasat” drept "agent al străinătăţii" şi ţintă a unei anchete pentru "spălare de bani". Navalnîi a a acuzat atunci autorităţile ruse de răpire. Momentul „răpirii” a fost prezentat de Navalnîi pe contul său de pe o rețea de socializare.
Arestarea unuia dintre colaboratorii săi a fost unul din primele efecte vizibile ale legii promulgate de liderul de la Kremlin la începutul lunii decembrie 2019. Acțiunea controversată a autorităților ruse a venit după ce a intrat în vigoare extinderea statutului de „agent străin”, prin care inclusiv persoane fizice, mai ales ziarişti și activiști împotriva regimului Putin, ar putea fi declarate „agenţi străini".
Fondul luptei împotriva corupţiei (FBK) a fost declarat „agent străin” de către Guvernul Rusiei în octombrie 2019, devenind astffel obiectul mai multor verificări din partea autorităţilor. Fondul de luptă împotriva corupţiei (FBK) este la originea mai multor anchete ce denunţă modul de viaţă şi infracţiunile elitelor ruse.
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat la începutul lunii decembrie 2019 legea care permite extinderea statutului de „agent străin” la jurnalişti şi internauţi, și nu numai. După modificarea legii mass-media şi informaţiilor, inclusiv persoane fizice, mai ales ziarişti și activiști, pot fi declarate „agenţi străini". Vizați sunt mai ales cei care scriu pe „teme politice și sociale”. Termenul de „agent străin” vine din epoca stalinistă și era destinată opozanților reali sau presupuși, apoi a fost utilizată în anii 1970-1980 pentru a-i desemna pe disidenţi, acuzaţi că ar lucra în interesul Occidentului.
În Rusia, prestigioasa organizaţie neguvernamentală Memorial, asociaţia anticorupţie a opozantului Aleksei Navalnîi, şi postul de radio RFE/Radio Svoboda, finanţat de Congresul american, sunt catalogate drept „agent străin”.
Termenul de „agent străin” era aplicat în epoca stalinistă opozanţilor reali sau prezumtivi, apoi a fost utilizată în anii 1970-1980 pentru a-i desemna pe disidenţi, acuzaţi că ar fi în solda Occidentului.
În august 2019, Aleksei Navalnîi a depus plângere pentru otrăvirea sa în timpul detenției. În urmă cu doi ani, opozantul lui Putin a stat și peste 30 de zile în închisoare după ce a îndemnat la proteste masive, în septembrie 2018, după ieșirile a zeci de mii de persoane în stradă împotriva regimului Putin, în ianuarie 2018. Lui Navalnîi i s-a interzis să candideze și la alegerile prezidențiale din 2018, fiind ridicat de poliție cu aproape o lună înaintea scrutinului electoral. El își anunțase intenția de a candida pentru Kremlin încă din 2016. După reținerea sa înaintea alegerilor din 2018, Navalnîi şi-a îndemnat susţinătorii să boicoteze şi să supravegheze alegerile prezidenţiale din 18 martie 2018, câștigate în final, de Putin, aflat astfel la al patrulea mandat prezidențial.
Navalnîi a organizat mai multe proteste de o mare amploare în 2017, reunind zeci de mii de oameni în întreaga Rusie. Peste 1.000 de persoane, printre care și opozantul lui Putin, au fost arestate la manifestația cea mai amplă din martie 2017.
În decembrie 2014, Navalnîi a fost declarat vinovat de justiţia rusă pentru deturnare de bani în detrimentul filialei companiei franceze Yves Rocher şi condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu suspendare. Navalnîi le-a cerut atunci susţinătorilor săi să iasă în stradă pentru a protesta. Peste 100 de oameni au fost arestați atunci.