Lovitură pentru imaginea lui Geoană, în plină campanie. Cumnatul său se ascunde în Turcia, România cere extrădarea. Câți bani are statul de recuperat
Noi detalii ies la iveală despre cumnatul corupt al lui Mircea Geoană. Ionuț Costea se ascunde în Turcia pentru a scăpa de executarea pedepsei de șase ani de închisoare. Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, anunță că demersurile pentru extrădarea lui din Turcia vor începe imediat după primirea documentelor de la instanță. Statul are de recuperat de la el peste 3 milioane de lei și aproape 2 milioane de euro.
Ionuț Costea, fost președinte al Exim Bank și cumnat al lui Mircea Geoană, a fost găsit de autoritățile din Turcia, la mai bine de opt luni de când judecătorii l-au găsit vinovat de luare de mită și l-au condamnat la șase ani de închisoare cu executare. Autoritățile din România se pregătesc acum să trimită cererea de extrădare.
Între timp, ies la iveală noi detalii despre acesta. La partajul cerut în instanță de soția sa, cei doi au împărțit averea deținută pe jumătate. Instanța a făcut și inventarul averii familiei Costea. Mai exact, este vorba de trei apartamente cu două și trei camere în Constanța, două apartamente în Năvodari, alte patru în Capitală, titluri de stat, dar și o casă și un teren în București evaluate la aproape 750 de mii de euro.
Potrivit unor surse judiciare, Ionuț Costea ar fi plecat în Turcia pentru a se trata de cancer în februarie anul trecut. El nu a mai revenit în țară după verdictul de condamnare din mai 2023. Cu toate că fuge de justiție, Costea s-a judecat cu Poliția Rutieră pentru permisul luat în septembrie 2022, iar în vara anului trecut, instanța i-a respins cererea.
Dosarul penal în care fratele Mihaelei Geoană a fost găsit vinovat este o pată neagră pentru secretarul general al NATO, într-o perioadă în care devine tot mai evident că este în plină campanie pentru alegerile prezidențiale.