MENIU

Lovitură pentru băncile cu comisioane mari

<p>Bancomat</p>

Protec'ia Consumatorilor impune noi restricţii băncilor. Un proiect de ordonanţă de urgenţă cuprinde lista celor mai reprezentative servicii aferente unui cont de plăţi, astfel încât consumatorii să poată compara comisioanele

Băncile vor fi obligate să standardizeze terminologia şi să ofere informaţii coerente referitoare la comisioane
În caz contrar, instituţiile de credit riscă amenzi cuprinse între 10.000 şi 50.000 lei, dublate dacă nu se conformează.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a elaborat un proiect de ordonanţă de urgenţă care cuprinde lista celor mai reprezentative servicii aferente unui cont de plăţi, aspecte extrem de importante pentru consumatorii care astfel pot înţelege comisioanele şi pot compara ofertele provenind de la prestatori de servicii de plată diferiţi, astfel încât să ia decizii în cunoştinţă de cauză cu privire la contul de plăţi cel mai adecvat nevoilor lor.

Proiectul se aplică acelor conturi de plăţi prin care consumatorii pot cel puţin să depună fonduri într-un cont de plăţi, să retragă numerar dintr-un cont de plăţi şi să execute, respectiv să primească operaţiuni de plată, inclusiv transferuri de credit, potrivit Curierul Național.

Potrivit proiectului, aspectele referitoare la comparabilitatea comisioanelor aferente unui cont de plăţi şi la schimbarea conturilor se aplică prestatorilor de servicii de plată, iar aspectele referitoare la asigurarea accesului la conturile de plăţi se aplică instituţiilor de credit.

„Compararea comisioanelor nu poate fi realizată dacă prestatorii de servicii de plată utilizează o terminologie diferită pentru aceleaşi servicii şi furnizează informaţii în formate diferite. Terminologia standardizată, însoţită de informaţii specifice prezentate într-un format coerent referitoare la comisioanele aferente celor mai reprezentative servicii legate de conturile de plăţi, poate ajuta consumatorii să înţeleagă şi să compare comisioanele.

Proiectul de OUG prevede că, pentru a oferi consumatorilor posibilitatea de a obţine informaţii imparţiale cu privire la comisioanele percepute şi ratele dobânzii aplicate în legătură cu conturile de plăţi, este necesară asigurarea existenţei cel puţin a unui site internet de comparare independent din punct de vedere operaţional de prestatorii de servicii de plată.

Site-ul internet de comparare poate fi administrat de o autoritate publică şi/sau de asociaţiile de consumatori luate în evidenţă de ANPC, care desfăşoară, de cel puţin 3 ani, activităţi în domeniul protecţiei consumatorilor de servicii financiar - bancare, arată sursa citată.
Mai multe articole despre:
bănci comision bancar