MENIU

LOVITURĂ. Noi zboruri ANULATE din cauza grevei piloţilor

Câteva zeci de zboruri ale Lufthansa au fost anulate, joi, din cauza grevei piloţilor companiei aeriene germane, cea de-a 11-a din aprilie, care de această dată vizează cursele de lung curier şi cele de marfă.

În total, peste 40 de zboruri intercontinentale, în principal către sau dinspre Statele Unite şi Asia, sunt anulate pe aeroporturile din Frankfurt (vest), Munchen (sud) şi Düsseldorf (vest). Lista cu aceste zboruri poate fi consultată pe site-ul de Internet al companiei www.lufthansa.com.

Filiala Germanwings şi zborurile pe distanţă medie nu sunt în schimb afectate de această grevă care a început la ora locală 03.00 (04.00 ora României) şi ar urma să se încheie la 23.59 (00.59 ora României), potrivit dcnews.ro.

În ceea ce priveşte activitatea de transport de mărfuri a Lufthansa Cargo, compania afirmă pe site-ul său de Internet că poate menţine "aproape toate" zborurile, deşi în unele cazuri s-ar putea înregistra decalaje de câteva ore.

Mai multe articole despre:
grevă Lufthansa