Lovitura decisivă pentru Pilonul II de pensii. "Se retrag din România"
Avertisment extrem de grav legat de Pilonul II de pensii: economistul-șef al BNR spune că aproape toți cei 7 administratori privați de pensii private din România se vor retrage ca urmare a Ordonanței 114 de anul trecut, prin care s-au schimbat dramatic regulile jocului.
Pilonul II de pensii, sub asediu. Marea majoritate, dacă nu toate cele 7 societăți de administrare ale Pilonului II se gândesc să se retragă din România, a declarat luni Valentin Lazea, economist-șef al BNR.
Pilonul II de pensii "Din ce înțeleg eu din discuția cu Asociația Pensiilor adminsitrate privat, marea majoritate, dacă nu toate cele 7 societăți de adminsitrare ale Pilonului II se gândesc să se retragă din România, deoarece condițiile li se par excesiv de oneroase. Un efort financiar mare pentru un câștig inexistent. 7,25 milioane persoane ar avea de suferit", a spus Lazea în cadrul Romanian Stock Market Summit.
Pilonul II de pensii Potrivit lui Lazea, sunt afectate trei categorii de interese și anume: investițiile pe bursă, pensii decente pentru 7 milioane de participanți și finanțarea Guvernului de către fondurile de pensii. Documentele privind aderarea României la euro recunosc rolul important al Pilonului II de pensii în toate aceste domenii.
"OUG 114 le cere administratorilor de fonduri de pensii din Pilonul II să aducă pe parcursul unui singur an 2019 la majorări de capital de circa 800 milioane euro, o sumă de 11 ori mai mare decât capitalul existent în prezent. Suma este de 2 ori mai mare decât suma tuturor comisioanelor brute încasate în 11 ani", a explicat reprezentantul BNR.
Pilonul II de pensii Efectele Ordonanței de Urgență 114/2018 ar putea să inverseze procesul de atingere a bursei a statutului de piață emergentă, fiind afectate investițiile, pensiile și finanțarea Guvernului, a mai adăugat Lazea.
Pilonul II de pensii "BNR este interesată de evoluția BVB din mai multe motive. Primul e de stabilitate financiară, al doilea, de stabilitate macroeconomică și al treilea, de a încuraja o metoda alternativă de finanțare, alta decât creditul bancar.(...) Din păcate efectele OUG 114 ar putea să inverseze procesul de ajungere a bursei la statutul de piață emergentă", a explicat Lazea.
Lovitură pentru Pilonul II de pensii. Condiţiile în care participanţii se vor putea retrage din 2019
Pilonul II de pensii Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat miercurea trecută normele prin care un participant poate solicita încetarea plăţii contribuţiei la fondul de pensii administrat privat.
Pilonul II de pensii Prin normele adoptate azi, se crează „cadrul legal de încetare a plăţii contribuţiei la un fond de pensii administrat privat", după cum se precizează în nota de fundamentare.
Pilonul II de pensii În prezent, peste 7 milioane de persoane cotizează la unul dintre cele 7 fonduri de pensii prezente pe piaţă. Dintre aceştia, peste 5,8 milioane de români au posibilitatea să-şi transfere în sistemul public de pensii contribuţiile de la Pilonul II, conform prevederilor Ordonanţei privind „taxa pe lăcomie" care prevede că încetarea plăţii contribuţiei poate interveni după minimum 5 ani de cotizare.
Pilonul II de pensii Opoziția atrage atenția asupra pericolului major pe care OUG 114 îl aduce: distrugerea Pilonului 2 de pensii intră în linie dreaptă spre naționalizare.
„După adoptarea acestor norme, românii care au contribuit 5 ani la Pilonul 2 de pensii vor putea cere încetarea plăților contribuțiilor în conturile lor individuale din acest sistem.
Dacă numai 1% dintre cei aproape 7 milioane de români, care contribuie acum pentru pensia lor privată din Pilonul 2, vor fi convinși printr-o propagandă mincinoasă, tipică pentru PSD și ALDE, să se mute la sistemul public de pensii, activitate fondurilor de pensii va intra pe pierdere.
Iar dacă adăugăm și obligația absurdă, impusă tot prin OUG 114/2018, de majorare a capitalului social până la 10% din valoare fondurilor administrate care se ridică la 10 miliarde de Euro, administratorii Pilonului 2 de pensii vor pleca din România”, spune Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al PNL.