MENIU

Lovitură dură pentru PRO TV. Amenzi pentru "Românii au talent" şi "La Măruţă"

Lovitură dură pentru PRO TV. Amenzi pentru "Românii au talent" şi "La Măruţă"

Consiliul Național al Audiovizualului a decis să amendeze cu 100.000 de lei Pro TV pentru opt ediții La Măruță și ediția Românii au talent în care a apărut un condamnat pentru crimă. Membrii CNA au reținut mai multe articole care au fost încălcate în cazul celor două producții de la Pro TV: legislația privind protecția minorilor, încadrarea nepotrivită a emisiunilor, dar și publicitate mascată.

În cazul La Măruță a fost vorba despre opt emisiuni din perioada 5 – 21 ianuarie. Emisiuni în care a apărut Beyonce de România, îmbrăcată extrem de sumar, la un control pentru a-și face operații estetice, dar și un scandal în care este implicat manelistul Marian Mexicanul. În plus, membrii au considerat că în cadrul emisiunii La Măruță s-a făcut publicitate mascată la cabinetul medicului care i-a făcut lui Beyonce de România mai multe operați estetice.

În emisiunile La Măruță, pe lângă goliciunea afișată în repetate rânduri de Beyonce de România, emisiunea a prezenta și un scandal din familia lui Marian Mexicanu, în care s-au folosit exprimări precum: „Handicapatul acela de Edi”, „mincinoasă și nenorocită”, „nesimțito”, „dacă tu o iei pe zdreanța asta în brațe”, „cum tată, mă, pentru o curvă, pentru o zdreanță de femeie?”, „Ana ajunge la terapie intensivă dacă dau eu ochii cu ea”, „să naşti pe gură, pe gură vreau să naști”, „vagabontule”, ”fomistule”, potrivit paginademedia.ro.

Amenda a fost propusă de Radu Călin Cristea, membru CNA și a fost votată de șase membri: Monica Gubernat, Valentin Jucan, Viorel Vasile Buda, Dorina Rusu, Răsvan Popescu și Radu Călin Cristea. Radu Herjeu a fost împotrivă întrucât acesta a propus sancțiunea maximă, de 200.000 de lei, iar Lorand Turoș nu a fost de acord cu introducerea articolului de lege privind încadrarea emisiunilor.

Mai multe articole despre:
amendă Românii au talent la Maruta