Lovitură dură pentru milionarul român care controlează mai multe afaceri în Africa
Guvernul statului african Burkina Faso a cerut unei unităţi a Timis Mining Corp., controlată de milionarul român Frank Timiş, să oprească producţia pe perioada analizării autorizaţiei acordate companiei pentru dezvoltarea depozitului de mangan Tambao, unul dintre cele mai mari din lume, cu un cost de 1 mld. dolari, scrie capital.ro.
Vestea vine după ce săptămâna trecută, African Minerals, una dintre principalele firme ale antreprenorului român, a intat în insolvenţă pentru că nu a reuşit să-şi achite datoriile către compania chineză Shandong Iron and Steel Group, creditorul şi partenerul său în proiectul minier Tonkolili din Sierra Leone. Producţia minei din Tonkolili a fost oprită la sfârşitul lunii noiembrie din lipsa capitalului de lucru.
Guvernul din Burkina Faso nu a revocat autorizaţia de exploatare a unităţii Pan African Minerals, a declarat Amadou Dicko, purtătorul de cuvânt al ministerului minelor din această ţară, citat de Bloomberg.
„Licenţa de producţie nu a fost revocată. Lucrările au fost oprite pentru a analiza modul în care a fost acordată autorizaţia“, a menţionat Dicko.
Guvernul de tranziţie din Burkina Faso revizuieşte contractele miniere acordate sub mandatul de 27 de ani al fostului preşedinte Blaise Compaore. Protestatarii l-au înlăturat pe Compaore în octombrie anul trecut. Statul este al patrulea cel mai mare producător de aur din Africa, după Africa de Sud, Gana şi Mali. Alegerile prezidenţiale sunt programate pentru luna octombrie.
Mai mult pe capital.ro.