MENIU

Lovitură de teatru în cazul reclamei ANAF de la TV. "Nu îşi plătesc taxele la stat"

Noul spot al ANAF

În timp ce premierul Victor Ponta nu răspunde întrebărilor venite de la jurnaliştii din insituţiile media cu datorii la stat, ANAF-ul nu are nicio problemă să lucreze cu firme care figurează într-un clasament al marilor datornici.

Noul spot video al ANAF este vârful de lance al unei campanii menite să eficientizeze sistemul de colectare a veniturilor publice.

Surpriză, însă: clipul TV care ar trebui să-i facă buni platnici pe contribuabili, este distribuit televiziunilor de o firmă cu acţionari cu datorii restante la bugetul de stat.

Campania costă aproape două milioane de euro, bani europeni și din bugetul ANAF, și este implementată de două societăți private. Una dintre acestea este Agenția de Publicitate Media Center SRL, potrivit Digi24.ro.

Doi dintre acţionarii companiei câştigătoare a licitaţiei ANAF sunt firmele Transilvania General Import-Export SRL și European Drinks S.A, societăți deținute de oamenii de afaceri Ioan și Viorel Micula.

Ambele figurează într-un clasament al marilor datornici, întocmit de ANAF. Transilvania General Import-Export SRL este pe locul șapte, cu restanțe de peste 35 de milioane de euro. European Drinks S.A. ocupă locul 10, cu peste 30 de milioane de euro.

Stelian Negrea dezvăluire incredibilă despre frații Micula și ANAF

Jurnalistul Stelian Negrea dezvăluise pe pagina sa de Facebook de mai multe zile situația revoltătoare legată de noua campanie mediatica a ANAF, "Romania functioneaza cu taxele tale", și anume că este derulata printr-o firma a fratilor Micula care au castigat un proces impotriva statului roman care trebuie sa le plateasca 178 milioane de euro.

"O mai mare ironie a sortii nici ca se putea! Noua campanie mediatica a ANAF, care ruleaza de azi pe tv "Romania functioneaza cu taxele tale", e derulata printr-o firma a fratilor Micula care au castigat un proces impotriva statului roman care trebuie sa le plateasca vreo 178 milioane de euro.

ANAF a dat contractul de aproape 1 milion de lei firmei Agentia de Publicitate Media Center SRL detinuta 100%, conform datelor de la Registrul Comertului, in cascada de Dimbovita SA Targoviste, detinuta in proportie de 90%, la randul ei, de Bucegi SA Prahova. La aceasta din urma 79,48% din actiuni sunt detinute de European Drinks SA iar restul de Transilvania General Import-Export SRL, unde pachetele de actiuni sunt detinute de fratii Micula. Mai sunt multe ironii si semne de intrebare in povestea acestei campanii.

O ultima ironie este ca hotelul Sefului ANAF, Gelu Diaconu, unde nu mi s-a emis bon fiscal, e detinut 50% de sotia acestuia si 50% de o companie off-shore din Cipru reprezentata in Romania de ginerele lui Gelu Diaconu. Deci "Romania functioneaza cu taxele tale" dar nu si ale sefului Fiscului care fie nu taie bon fiscal fie se optimizeaza fiscal prin Cipru si nu plateste TOATE taxele in Romania", se arată pe pagina sa de facebook.

Șeful ANAF ar trebui să aibă o poziție neutră în raport cu societățile comerciale, nu să fie membru CA în companii de stat

O situaţie cel puţin ciudată în cazul ANAF este şi prezenţa şefului instituţiei în CA-urile mai multor companii de stat, unele cu datorii la stat.

Președintele ANAF nu are un salariu mai mare de 4.697 lei (1.000 euro) pe lună, dar veniturile lui Gelu Stefan Diaconu se rotunjesc până la circa 10.000 euro lunar din calitatea de membru în consiliile de administraţie ale multor companii sau instituții de stat.

Conform declarație de avere din aprilie 2014, Gelu Diaconu a încasat aproape 526.000 lei în 2013 - ceea ce înseamnă 43.800 lei lunar (aproape 10.000 euro)

- de la EximBank a primit 241.295 lei pe an, fiind membru în comitetul CIFGA al băncii de stat;

- de la CEC Bank a încasat 132.000 lei, ca membru în CA; Alte companii de unde șeful ANAF și-a rotunjit veniturile au fost GDF Suez, Electrica, Nuclearelectrica, Complexul Energetic Hunedoara, Romgaz și Cuprumin.

Mai multe articole despre:
ANAF datorii la stat