MENIU

Lovitură de teatru: Șeful ISIS nu ar fi murit

Serviciile de informaţii kurde spun că Abu Bakr al-Baghdadi, șeful organizației teroriste Stat Islamic, este încă în viaţă şi se află în Siria, nu departe de fieful său din Rakka.

Cel mai vânat om al momentului a fost dat mort de mai multe ori, în ultimii trei ani, după ce a proclamat califatul Statului Islamic din Siria şi Irak din Marea Moschee al-Nuri de la Mosul. De fiecare dată, însă, alte surse anunțau că șeful ISIS este viu.

În urmă cu mai puțin de o săptămână, o organizaţie pentru drepturile sirienilor afirma că omul care conduce cea mai temută reţea teroristă a fost ucis.

Mai mult, chiar militanţii organizaţii teroriste Statul Islamic anunțau acum șase zile că liderul mişcării a murit și că îi caută un înlocuitor, potrivit postului de televiziune Al Sumaria.

Liderul ISIS nu s-a mai adresat în niciun material de propagandă din noiembrie 2016, potrivit digi24.ro.

Mai multe articole despre:
ISIS Abu Bakr al-Baghdadi