MENIU

Lovitură de proporții. O nouă fabrică se închide în România. Angajații, pe drumuri

Peste 100 de angajaţi vor fi disponibilizaţi pe 15 martie, după ce fabrica de lenjerie de corp Rouleau-Guichard a decis închiderea punctului de lucru din Sfântu Gheorghe, scrie Realitateadecovasna.net.

Conform AJOFM Covasna, decizia disponibilizării colective a fost luată ca urmare a problemelor economice cu care se confruntă compania. Totodată, directorul AJOFM, Kelemen Tibor, a mai precizat că la stabilirea termenului pentru concedierea colectivă, conducerea companiei braşovene nu a ţinut cont de prevederile legale.

„În momentul de faţă avem o listă cu 110 persoane. Prin notificarea pe care ne-a transmis-o conducerea societăţii se arată faptul că din motive economice decizia lor este să închidă punctul de lucru al acestei fabrici. În momentul de faţă decizia conducerii a fost ca acest termen să fie 15 martie. Noi punem sub semnul întrebării legalitatea acestei date, considerăm că la data stabilită de dânşii nu au ţinut cont de prevederile Codului Muncii şi poate nici de Contractul Colectiv de Muncă pe care dânşii l-au semnat”, a precizat Kelemen Tibor.

Potrivit acestuia, dacă se va dovedi că prin măsura disponibilizării colective angajaţilor nu le-au fost respectate drepturile, compania ar putea fi sancţionată.

Reprezentanţii companiei braşovene nu au putut fi contactaţi pentru un punct de vedere.

Rouleau-Guichard a fost înfiinţată în anul 2001, având ca domeniu principal de activitate fabricarea lenjeriei de corp.

Mai multe articole despre:
Covasna Rouleau-Guichard