Lovitură a Parlamentului Europen pentru BĂNCI. Cum sunt afectaţi contribuabilii
PE a aprobat, marţi, trei proiecte legislative pentru ca băncile să se pregătească pentru falimente şi să nu se mai bazeze pe contribuabili să le acopere pierderile, statele participante la Uniunea bancară urmând să creeze un fond comun de 55 miliarde de euro, informează un comunicat al PE.
Potrivit sursei citate, două legi au în vedere restructurarea şi falimentarea băncilor cu probleme, iar cea de a treia se asigură că băncile şi nu contribuabilii vor garanta depozitele mai mici de 100.000 euro în caz de faliment. Aceste măsuri completează sistemul unic de supraveghere bancară, deja existent, contribuind la realizarea Uniunii bancare.
Noile legi au fost iniţiate de Parlamentul European şi de Consiliu după ce în perioada crizei economice, multe pierderi ale băncilor au fost transferate către contribuabili, lăsând valoarea băncilor aproape intactă. PE informează că instrumentele de "bail-in" incluse în cele două legi privind rezolvarea problemele bancare înseamnă că, pe viitor, proprietarii băncilor (acţionarii) şi creditorii (deţinătorii primari de titluri de valoare) vor fi "cei dintâi care vor absorbi pierderile pe care le-ar putea avea o bancă, înainte de a se putea face apel la surse externe de finanţare".
Totodată, cele două legi privind deciziile bancare vor mai cere băncilor să finanţeze fonduri de rezervă pentru a acoperi pierderile rămase după utilizarea instrumentelor de "bail-in". Statele din uniunea bancară (toate statele din zona euro şi cele care vor opta să li se alăture) vor împărţi un fond comun, finanţat de bănci, cu rezoluţie unică, în valoare de 55 miliarde de euro, ce va fi creat într-o perioadă de opt ani. Statele din afara Uniunii bancare vor fi obligate să creeze, în următorii 10 ani, propriul lor fond finanţat de bănci, în valoare de 1% din valoarea depozitelor acoperite.
Eurodeputaţii au susţinut ca, atunci când o bancă are probleme, deciziile privind acţiunile de întreprins să fie luate pe baza unor argumente solide din punct de vedere tehnic. Unele state membre, pe de altă parte, doreau să confere miniştrilor de finanţe un rol cheie în a decide cum să abordeze cazuri specifice aflate sub incidenţa mecanismului unic de decizie. Conform PE, s-a ajuns la un compromis care limitează semnificativ miniştrilor de finanţe în procesul de decizie, reducând astfel şi presiunea politică.
De asemenea, actualizarea schemei de garantare a depozitelor va obliga statele membre să-şi creeze propriile scheme finanţate de bănci pentru a rambursa depozitele garantate (maximum 100.000 euro), atunci când o bancă aflată în criză nu o poate face ea însăşi. Astfel, se asigură faptul că nu contribuabilii vor fi obligaţi să suporte costurile de garantare a unor astfel de depozite.
În plus, europarlamentarii s-au asigurat că deponenţii îşi vor primi banii înapoi mai repede. Potrivit legislaţiei adoptate, "suma totală a depozitului lor de garanţie ar trebui să fie disponibilă în maximum şapte zile lucrătoare, iar o sumă de subzistenţă (stabilită de la stat la stat), în maximum cinci zile".
Au fost incluse şi clauze privind "balanţe temporar mari", în garanţie. Spre exemplu, dacă un cont de depozit are temporar mai mult de 100.000 euro, prin vânzarea unei case sau a altui bun, întreaga sumă sau o parte din această sumă mai mare este protejată pentru cel puţin trei luni.