LOTO. Marile premii la Loto 6/49 şi Joker NU au fost câştigate
Premiile categoriei I la Loto 6/49 şi Joker puse în joc duminică, nu au fost câştigate, nici în urma extragerilor obişnuite, nici a celor speciale organizate de Paşte, reportul la aceste două jocuri ajungând la peste 7,8 milioane de lei şi respectiv peste 10 milioane de lei.
Loteria Română a organizat trageri speciale în prima zi de Paşti, la Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 jucătorii putând participa, cu acelaşi bilet, la o tragere principală şi la o tragere suplimentară. Totodată, pentru jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 a fost suplimentat fondul de câştiguri al categoriei I, pentru cea de-a doua tragere, cea suplimentară.
La Loto 6/49, la prima tragere, au fost extrase numerele 3, 45, 26, 40, 47 şi 32, iar la categoria I nu a fost niciun câştigător, reportul înregistrat fiind de 6.921.141 de lei. La categoria a II-a au fost opt câştiguri a câte 44.171 lei.
Pentru extragerea suplimentară, premiul pus în joc a ajuns, în urma suplimentării, la 7.823.568 de lei. Numerele extrase au fost 5, 3, 44, 25, 42 şi 9, la categoria I nefiind nici de această dată vreun câştigător. La categoria a II-a s-au înregistrat în schimb 15 câştiguri a câte 20.080 de lei.
La prima extragere Joker, au ieşit numerele 10, 9, 23, 16, 22 şi 1, nefiind niciun câştigător al premiului cel mare de 9.735.001 lei. Acesta a ajuns la 10.107.213 lei pentru extragerea suplimentară, însă nici de această dată nu a existat cineva care să ghicească toate numerele extrase, respectiv: 44, 18, 35, 5, 19 şi 11. Nici la categoria a II-a a jocului Joker nu s-a înregistrat vreun câştigător, la niciuna din cele două extrageri.
Premiile categoriei I nu au fost acordate, duminică, nici la Loto 5/40, Noroc, Noroc Plus şi Super Noroc.
La Loto 6/49, premiul categoriei I a fost acordat ultima dată în 2 februarie, când un jucător din Galaţi a câştigat peste 3,4 milioane de lei.
Cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49, de aproape 49 de milioane de lei, a fost câştigat la 14 iulie 2013.
Premiul categoriei I la Joker nu a mai fost câştigat din 31 mai 2013. Un bărbat din Panciu, judeţul Vrancea, a câştigat atunci 1 milion de euro.