MENIU

Loteria Bonurilor Fiscale. Care sunt numerele norocoase pentru luna august

Loteria Bonurilor Fiscale. Extragerea de duminică, 20 septembrie, a stabilit faptul că bonurile fiscale din data de 5 august, cu o valoare de 320 de lei, sunt câştigătoare ale Loteriei Bonurilor Fiscale.

Loteria Bonurilor Fiscale. Astfel, bonurile fiscale cu o valoare de 320 de lei din data de 5 august sunt câştigătoare.

Loteria Bonurilor Fiscale. Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.

Loteria Bonurilor Fiscale. Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul şi seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora emiterii precum şi numărul de ordine).

Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câştigătoare în prima etapă de selecţie, va elibera o copie a acestora cu menţiunea "conform cu originalul", pe care va fi scris numărul unic de înregistrare. Pentru asigurarea transparenţei, lista cu numerele unice de înregistrare ale cererilor de revendicare va fi publicată pe site-urile MFP şi ANAF.

După stabilirea celor 100 de bonuri fiscale câştigătoare, acestea vor fi centralizate şi transmise în termen de două zile către ANAF în vederea încărcării rezultatelor în "Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale", respectiv pentru verificarea autenticităţii bonurilor fiscale câştigătoare de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, prin direcţiile regionale.

După centralizarea cererilor de revendicare a premiilor, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată cea de a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câştigătoare, se arată într-un comunicat al MFP.

Pentru extragerea din 19 iulie, în termenul de 30 de zile au fost depuse patru cereri de revendicare. Totodată, pentru extragerea organizată pe 16 august au fost depuse 15 cereri de revendicare până la 15 septembrie, termenul limită.