Londra, PARALIZATĂ de măsurile de securitate excepționale luate cu prilejul funeraliilor de stat: cum reacționează britanicii
Străzile din centrul Londrei s-au trezit, luni, blocate în faţa măsurilor de securitate excepţionale şi a afluxului masiv de persoane care au vrut să-şi ia un ultim rămas bun de la regina Elisabeta a II-a după funeraliile sale de stat. Autobuzele care îi transportă pe membrii guvernului britanic au început să sosească în jurul orei 08:00 (07:00 GMT) la Westminster Abbey, iar primii şefi de stat şi înalţi demnitari sunt aşteptaţi să sosească în cursul acestei zile.
Haosul a început încă de la primele ore ale dimineții, când oamenii s-au trezic că rutele obișnuite ale autobuzelor au fost modificate.
Metroul a suferit și el modificări, cel puţin trei staţii fiind închise. Este vorba despre Westminster, St James\" şi Hyde Park Corner, relatează Agerpres.
Nici cei care au ales să folosească maşinile particulare nu au fost lipsiți de peripeții, și asta deoarece traficul s-a desfășurat cu dificultate în Londra din cauza măsurilor excepționale de securitate.
Vestea bună este ziua a fost declarată nelucrătoare de către autorităţi, așa că oamenii nu au mai fost cel puțin nevoiți să se grăbească înspre locurile lor de muncă. Cu toate astea, au existat și persoane nemulțumite de barajele rutiere, care i-au obligat, practic, să facă ocoluri considerabile de la traseul planificat.
O întrerupere total neașteptată a transportului feroviar a făcut ca mii de persoane care doreau să asiste la funeraliile reginei Elisabeta a II-a să nu poată ajunge la procesiune, informează DPA şi PA Media. Afectate au fost toate liniile dintre Paddington (vestul Londrei) şi Reading (în comitatul Berkshire), astfel că serviciile operate de GWR, Heathrow Express şi cele de pe linia Elizabeth au fost întrerupte.
Cât privește procesiunea de după funeralii, toate zonele rezervate pentru ca publicul să o poată vedea sunt acum ocupate în totalitate.
Mii de oameni, mulţi dintre ei purtând steaguri britanice, au petrecut noaptea în aer liber, în ciuda temperaturilor scăzute, pentru a găsi cel mai bun loc de unde să poată vedea cum trece sicriul însoţit de mai mulţi membri ai familiei regale, în frunte cu regele Charles al III-lea.
După funeralii, o procesiune care va trece pe lângă Palatul Buckingham o va duce pe Elisabeta a II-a la Castelul Windsor, unde va fi înmormântată alături de soţul ei, ducele de Edinburgh.