MENIU

Londra și UE, aproape de un compromis pe tema migrației, care privește direct România

Uniunea Europeană (UE) i-ar putea oferi Marii Britanii o "fră de urgență" pentru a controla ajutoarele sociale pentru migranții europeni după ce premierul David Cameron a pus chestiunea în dezbaterea privind menținerea țării în UE, potrivit unor surse diplomatice europene, citate de AFP. EUObserver scrie că Marea Britanie ar putea renunța astfel la propunerea de a tăia beneficiile sociale timp de patru ani pentru migranții europeni ajunși la muncă în Marea Britanie. Decizia vizează direct România. Zeci de mii de români au ajuns în ultimele luni în Marea Britanie. 

David Cameron solicită, înainte de referendumul asupra menținerii țării sale în UE organizat până la sfâșitul lui 2017, instrumente pentru a controla mai bine imigrația cetățenilor europeni, ce i-ar putea lipsi pe aceștia din urmă de alocații sociale în primii patru ani de ședere în Marea Britanie, notează Agerpres.

"Marea Britanie vrea să se asigure că se poate apăra contra abuzului de alocații sociale. Ne putem imagina alte modalități de a face acest lucru — ceea ce ar putea fi un sistem de frânare de urgență", a explicat joi o sursă diplomatică.

Această clauză specială ar permite Marii Britanii să limiteze imigrația provenind din celelalte 27 de țări membre în cazul în care serviciile publice britanice sunt depășite de situație sau dacă securitatea socială este victima unor abuzuri repetate, au precizat sursele.

Ea ar face parte dintr-o serie de măsuri propuse Londrei, cel mai probabil în cursul summitului liderilor UE de la 18 și 19 februarie, cu scopul de a răspunde revendicărilor prezentate de David Cameron pentru menținerea țării sale în UE și evitarea unui "Brexit".

Londra propunea tăierea beneficiilor sociale pentru o perioadă de patru ani pentru migranții europeni care ajung la muncă în Marea Britanie, propunere care s-a lovit de refuzul multor state membre. 

"Cred că în contextul crizei zonei euro și a crizei migranților, impactul pe termen scurt este că oamenii gândesc 'Doamne, îndepărtează Europa de mine, îmi face probleme!''', a declarat David Cameron într-un interviu acordat revistei conservatoare The Spectator.

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a făcut cunoscut deja că se așteaptă la un acord în februarie cu Marea Britanie, mai degrabă decât cu ocazia summitului european ce va avea loc săptămâna viitoare la Bruxelles.

Premierul britanic efectuează în prezent un turneu în țările din estul UE pentru a obține adeziunea la reformele pe care le dorește în cadrul Uniunii. Săptămâna trecută, David Cameron a fost în Bulgaria, iar săptămâna aceasta în România și Polonia.

Cioloș, în dezacord cu David Cameron

La București, Cioloș a subliniat opoziția României la propunerea privind tăierea beneficiilor sociale. 

"Am discutat cu premierul britanic, în partea a doua, despre propunerile pe care Marea Britanie le are pentru a îmbunătăți activitatea în cadrul UE și pentru a duce astfel la o abordare pozitivă a Marii Britanii privind rămânerea în UE. În mare, propunerile făcute de Marea Britanie pot fi susținute de România, cu excepția chestiunii privind drepturile muncitorilor în UE, libera circulație a lucrătorilor, a angajaților. Aici am insistat pe nevoia de a găsi soluții care să nu contravină drepturilor care sunt deja înscrise în legislația europeană, mai ales în privința drepturilor sociale, alocațiilor sociale, dat fiind faptul că în cea mai mare parte cel puțin românii care lucrează în Marea Britanie merg acolo să muncească, deci plătesc inclusiv taxe și eu cred că se vor putea găsi pe viitor soluții care să țină cont de aceste preocupări ale României", a declarat Dacian Cioloș la Palatul Victoria.

Românii, în topul migranților

Românii sunt acum pe locul al treilea ca număr de migranți în Regatul Unit în ultimele 12 luni, potrivit datelor statistice publicate de Oficiul Național de Statistică, scrie RFI România.

Migrația netă a românilor și bulgarilor în Marea Britanie a fost de 50000 în anul încheiat la 30 iunie 2015, un salt de 70% față de anul precedent, plasând aceste cifre la un nivel fără precedent.
Dintre cei 50000 de români și bulgari în plus față de anul precedent 42000, adică 84%, au venit în Marea Britanie în căutare de lucru. Potrivit datelor publicate de ONS în luna august numărul românilor din Regatul Unit a fost de 175000 în anul 2014.

O statistică mai exactă este aceea a Numerelor de Asigurare Națională (NINO) emise cetățenilor români și bulgari - 206000 în anul încheiat la 30 septembrie 2015, față de 135000 în anul precedent și tot atâtea câte au fost emise cetățenilor din afara Uniunii Europene în aceeași perioadă.