MENIU

Locuitorii din Țara Galilor, terorizați de șobolani „mai mari ca pisicile”. VIDEO

Foto: Captură video Daily Mail

Mai multe persoane care locuiesc într-un oraș de la malul mării din Țara Galilor sunt terorizați de șobolani pe care îi descriu ca  fiind „mari ca niște pisici”. Localnicii sunt disperați și spun că au apelat deja la autorități, dar acestea le-au răspuns că nu pot să îi ucidă mai repededecât rozătoarele se pot reoduce.

Localnicii din Tenby, situat în sud-vestul Țării Galilor, sunt îngrijorați de faptul că rozătoarele distrug stâncile de-a lungul coastei prin săpăturile lor. 

Roger Miles, un barcagiu din zonă, a declarat pentru Daily Mail că problema s-a înrăutățit în ultimele luni, spunând: „După-amiaza și dimineața devreme, șobolani peste tot. Există o anumită zonă în care vezi că unele părți din stânci au fost erodate”. 

Femelele au, de regulă, șase pui pe an. Un alt localnic, Derek Brown, a afirmat pentru BBC: „Daunele structurale pe care le-ar putea face stâncii sunt cea mai mare îngrijorare”. 

Primarul orașului, Sam Skyrme-Blackhall, susține că autoritățile „iau măsuri” și că au fost amplasate zeci de capcane pentru a îndepărta rozătoarele, conform Metro. 

Totuși, un alt localnic a afirmat pentru The Sun: „Pur și simplu nu îi poți ucide mai repede decât se pot reproduce. Odată ajunși aici, sunt aici pentru a rămâne”. 

Un purtător de cuvânt al consiliului din Pembrokeshire a afirmat pentru BBC că este „conștient de problemele cu rozătoarele” și că lucrează pentru a soluționa problema. 

Mai multe articole despre:
tara galilor sobolani