MENIU

Locuitorii din Băile Tușnad, TERORIZAȚI de urși. Patru intervenții ale jandarmilor harghiteni în ultimele 12 ore

Situație tensionată în județul Harghia. Numai duminică seara, jandarmii harghiteni au primit trei apeluri la 112 prin care era anunțată prezența unor urși în Băile Tușnad, iar un al patrulea apel a fost primit în această dimineață, informează realitateadeharghita.net.

Primul apel a fost făcut duminică, la ora 22:00, anunțând că o ursoaică cu trei pui ar fi intrat într-un magazin din stațiune.

„Din cele spuse de apelantă, ursoaica a fost atrasă de hrana din magazin. A fost trimis imediat în zonă un echipaj de jandarmerie din cadrul Detașamentului 1 Jandarmi Mobil. Până la sosirea acestuia la fața locului a intervenit un jandarm montan din cadrul Postului de Jandarmi Montan Băile Tușnad, care a reușit pe moment îndepărtarea ursoaicei”, transmite purtătorul de cuvânt al IJJ Harghita, plutonier adjutant șef Gheorghe Suciu.

Potrivit acestuia, al doilea apel a fost făcut la ora 22:50, de un bărbat care anunța prezența unui urs în mijlocul stațiunii. Animalul sălbatic a fost îndepărtat de echipajul aflat în zonă, însă între timp ursoaica cu cei trei pui a revenit încercând din nou să intre în magazinul din localitate, fiind îndepărtată din nou.

Citește mai multe pe realitateadeharghita.net.

Mai multe articole despre:
urs alerta urs harghita