MENIU

Locuința unui tânăr român, numită "casa groazei" de italieni. Uite ce se întâmpla în incintă

Locuința unui tânăr român în vârstă de 26 de ani, din provincia Catania, este numită de către italieni "casa groazei" deoarece acesta își maltrata, abuza, umilea și lovea soția în fața celor doi copii de 2 și respectiv 4 ani.

În urma cercetărilor, oamenii legii au ajuns la cunoștința faptului că timp de mai mulți ani, tânărul român își tortura soția, de multe ori în fața celor doi copii minori. De asemenea, s-ar fi înregistrat și un episod în care bărbatul i-ar fi rupt coastele femeii, episod dovedit de un certificat medical emis de autoritățile sanitare care îi atribuiau victimei 30 de zile de concediu medical. Mai mult decât atât, în locuința celor doi includ și violențe sexuale. Femeia, sub amenințări și bătăi, ar fi fost obligată să se supună dorințelor sexuale ale soțului ei care obliga copiii să asiste la gesturile sale violente. 

Conform rotalianul.com, într-una din scene, agresorul i-ar fi pus un cuțit în mână băiatului în vârstă de 4 ani și l-ar fi îndemnat să o înjunghie pe mama sa. Astfel, acest gest a speriat-o pe femeie și s-a hotărât că este timpul să-și denunțe soțul.

Așadar, bărbatul a fost arestat și este acuzat de violență sexuală, vătămare corporală gravă și rele tratamente în familie.