MENIU

Locomotiva unui tren cu aproximativ 100 de călători, cuprinsă de incendiu, în Halta Tomșani! Intervin pompierii - traficul rutier, îngreunat

Locomotiva unui tren de călători, cuprinsă de foc, în Halta Tomșani!

Momente de panică pe calea ferată, după ce locomotiva unui tren de călători a fost cuprinsă de un incendiu, joi dimineață. Conform primelor informații, incendiul s-a produs în Halta Tomoșani, județul Prahova. În trenul regio se aflau aproximativ 100 de călători. Evenimentul s-a produs în zona nivelului de trecere cu calea ferată, fiind îngreunat și traficul rutier.

Potrivit ISU Prahova, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Urlați cu două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. În sprijinul lor se deplasează, de asemenea, și autospeciala de stingere cu pulbere (azot), locomotiva fiind una electrică. 

Incendiul se manifestă la compartimentul motor al locomotivei, iar în trenul de călători se află aproximativ 100 de călători. Nu sunt înregistrate victime.

Locomotiva a fost decuplată și se acționează pentru lichidarea incendiului.

CFR Călători - lista trenurilor afectate de incident

În cursul acestei dimineți, 5.09.2024, pe firul 2 de circulație dintre stațiile Inotesti și Cricov s-a produs o degajare de fum la o a doua locomotivă din compunerea trenului R 5012 Buzău – București Nord.

Mecanicul trenului a acționat conform procedurilor aferente unor asemenea situații, a avizat serviciul 112, a decuplat cuplul de vagoane de locomotivă și a intervenit cu mijloacele din dotare până la sosirea echipei de intervenție. Siguranța și securitatea pasagerilor nu au fost puse în pericol, a informat CFR Călători.

Pentru intervenția în condiții de siguranță, s-a întrerupt alimentarea cu energie electrică a ambelor fire de circulație. Până la reluarea circulației, sunt afectate trenurile: IR 1655 București Nord – Suceava, IR 1661 București Nord – Iași, R 5071 Brazi – Buzău, IR 1658 Bacău – București Nord, IC 572 Galați – București Nord.