MENIU

LOCKDOWN parțial în România, începând de astăzi: Autoritățile iau măsuri drastice! Noile RESTRICȚII - Ce NU mai putem face

România intră în carantină parțială, timp de o lună, începând de astăzi. Asta înseamnă că masca devine obligatorie peste tot în țară, magazinele se vor închide la ora 21.00, iar circulația va fi restricționată pe timpul nopții. De asemenea, școlile vor avea cursuri doar în regim online, iar cei mai mulți angajați vor munci de acasă pentru a limita folosirea transportului în comun. În plan era și închiderea piețelor, însă premierul le-a cerut primarilor să găsească soluții pentru a le menține deschise.

România intră în carantină parțială, de luni, 9 noiembrie, iar autoritățile fac apel către toată lumea să conștientizeze gravitatea situației. Toate școlile din țară vor trece în sistem online, angajații - atât de la stat, cât și cei de la privat, vor lucra în regim de telemuncă dacă au această posibilitate, iar masca de protecție va fi obligatorie în toată țara. Măsurile au fost luate după ce, în România, s-au înregistrat creșteri spectaculoase ale numărului de cazuri noi de COVID. 

Oamenii pot ieși din case noaptea și dacă au nevoie de asistență medicală sau de medicamente, pentru însoțirea unui copil, a unei persoane bolnave sau în vârstă și în cazul unui deces în familie.  Iar ziua, indiferent de județ și de numărul infectărilor, masca va fi obligatorie. Și tot la nivel național, școlile vor trece în regim online. Cu două excepții, însă: creșele și unitățile de tip afterschool vor funcționa în continuare. În paralel, petrecerile vor fi interzise. Regulile vor fi valabile o lună. 

La finalul celor 30 de zile în care vor fi în vigoare restricțiile, experții vor analiza dacă măsurile trebuie prelungite sau chiar însăsprite. 

Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) nr. 52 din 05.11.2020 privind stabilirea unor măsuri suplimentare necesar a fi aplicate pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 prevede următoarele:

Art. 1 Începând cu data prezentei hotărâri la nivelul României se propune instituirea obligaţiei purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, la 2 nivel naţional, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise şi închise, indiferent de valoarea ratei de incidenţă cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile.

Art. 2 În vederea evitării aglomerării transportului public, se propune ca toate instituţiile publice, precum şi toţi operatorii economici publici sau privaţi să aibă obligaţia organizării activităţii şi desfăşurării programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, iar acolo unde specificul activităţii nu permite acest lucru, să se organizeze programul de lucru astfel încât personalul să fie împărţit în cel puţin două grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin 2 ore. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmăreşte de prefecţi şi de către Inspecţia Muncii.

Art. 3 În vederea prevenirii răspândirii infecţiilor cu SARS-COV-2, se propune ca, în toate localităţile, activităţile didactice care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ să se desfăşoare în sistem on-line.

Art. 4 - (1) În toate localităţile din România, se propune interzicerea circulaţiei persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 05.00.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este permisă în intervalul orar 23.00 – 05.00 pentru următoarele motive:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităţilor a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.

Mai multe articole despre:
carantina romania