LOCKDOWN după alegeri | Ludovic Orban: ”Am utilizat toate măsurile prevăzute de starea de alertă” - ANUNȚ despre școli
Premierul Ludovic Orban a punctat, miercuri seara, că nu se va reveni la starea de urgență în perioada următoare, specificând faptul că autoritățile au dispoziție instrumente importante pentru a putea apăra sănătatea publică.
„Am utilizat starea de alertă și am utilizat toate măsurile prevăzute de starea de alertă. Starea de urgență îți oferă puține măsuri în plus, față de starea de alertă, conform Legii 55 care a reglementat starea de alertă, avem la dispoziție instrumente importante pentru a putea apără sănătatea publică, pentru a putea dispune reducerea interacțiunilor sociale.
Am luat măsuri care acționează, o parte dintre ele la nivel local, altele funcționează la nivel național, indiferent de rata de infectare”, a declarat Ludovic Orban, miercuri seara, la un post TV.
Premierul a precizat că, în continuare, şcolile trebuie să rămână închise, chiar dacă există numeroase solicitări în acest sens.
"Ne-au criticat că le-am deschis, apoi că am trecut cursurile online. Aproape toate ţările care aveau cursuri în clasă le-au suspendat între timp. Riscul de transmitere în şcoli este mai mic. Problema e că funcţionarea şcolilor presupune creşterea aglomeraţiei, intercaţiuni între părinţi, bunici, sunt o serie de activităţi care cresc riscul epidemiologic. Pentru a-i proteja pe părinţi şi pe bunici, este mai bine să fie orele online", a mai declarat Ludovic Orban.