Localitățile din România unde facturile la gaz și la curent sunt la jumătate din preț
Oamenii din zona Munțiilor Apuseni și Delta Dunării ar trebui să primească facturi la energie cu 50% mai ieftine.
O lege veche de 26 de ani prevede ca oamenii care trăiesc în cele două zone beneficiază de scutiri la plata facturilor. Deși legea a fost promulgată în 1996, mulți locuitori nici măcar nu știu de existența ei, iar majoritatea nu au văzut vreodată o compensare la factură.
Președintele Consiliului Județean Hunedoara spune că a făcut mai multe solicitări la Guvern, dar încă nu a primit un răspuns.
„Am adresat o scrisoare primului ministru, Guvernului României, ministrului de Resort, fiindcă nu putem să tratăm cu superficialitate o lege. Dacă este lege ca să reducem energia cu 50 % trebuie să o respectăm", a declarat președintele Consiliul Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor.