MENIU

Localități din țară fără NICIUN medic de familie. Cum s-a ajuns la această situație

Imagine de arhivă

În localitatea Zam, din județul Hunedoara, nu există niciun medic de familie. Asta după ce singurul medic din zonă a murit de COVID-19, iar nimeni nu s-a încumetat să-i ia locul. Este un caz care arată cât de mare este problema deficitului de cadre medicale la nivel național.

Prea în vârstă sau răpuși de COVID-19, medicii de familie ajung să fie o adevărată problemă în unele județe din țara noastră. 

Cu o astfel de problemă se confruntă și edilul din comuna hunedoreană Zam, care a ajuns chiar să dea anunț în ziarul local, în care să solicite prezența unui medic de familie în localitatea pe care o administrează. 

Mediculd e familie care a avut grijă de locuitorii din comuna Zam a murit în luna decembrie ca urmare a infectării cu COVID-19. Medicul fusese internat în spital aproximativ o lună și deservise comunitatea locală din Zam timp de 30 de ani. De atunci, cabinetul medical este închis.

Situația nu este însă singulară. Colegiul Medicilor Hunedoara spune că 9 cabinete medicale din județ nu au medic.