Loc blestemat. Şapte persoane, printre care cinci copii, rănite într-un accident rutier grav
Şapte persoane, printre care cinci copii, au ajuns, joi, la spital, după ce şoferul unui autoturism a intrat pe contrasens, în localitatea Goleşti, judeţul Vâlcea, lovind o maşină. Accidentul s-a produs în zona în care a murit, marţi, o fetiţă de 2 ani, iar alte cinci persoane au fost rănite.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Sandra Dăscălete, a declarat că accidentul s-a produs după ce şoferul unui autoturism în care se aflau trei dintre copii a intrat pe contrasens, lovind maşina în care erau ceilalţi doi copii.
În urma impactului, au fost răniţi şoferul unuia dintre autoturisme, o femeie şi toţi cei cinci copii.
”Din primele verificări a rezultat că şoferul unui autoturism care se deplasa pe sensul Piteşti – Râmnicu Vâlcea a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, într-o curbă la stânga, a intrat pe contrasens şi în coliziune cu alt autoturism”, a afirmat reprezentantul IPJ Vâlcea.
Ea a adăugat că accidentul s-a petrecut în aceeaşi zonă în care, în urmă cu zile, o fetiţă în vârstă de doi ani a murit, în urma unui eveniment rutier similar.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Cătălin Popescu, a declarat că toate victimele au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalul Râmnicu Vâlcea, o fetiţă în vârstă de opt ani fiind într-o stare mai gravă.
”Un accident rutier a avut loc în localitatea Goleşti, zona pensiunii, două autoturisme fiind implicate. A intervenit o autospecială de stingere cu descarcerare şi o ambulanţă SMURD. Dintr-o maşină a ieşit fum şi s-a intervenit pentru îndepărtarea pericolului. În urma accidentului au fost răniţi cinci copii şi doi adulţi. O fetiţă în vârstă de opt ani cu traumatism toracic şi abdominal este într-o stare mai gravă, celelalte victime fiind stabile. Toate victimele au fost transportate la spital”, a declarat Popescu.
Poliţişti fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.
În aceeaşi zonă, marţi după-amiază o fetiţă de doi ani a murit, iar alte cinci persoane, printre care un alt copil de şapte ani, au fost rănite, după ce două autoturisme s-au ciocnit frontal.