Liviu Dragnea, izolat în PSD. Reacție vehementă: "Ar trebui să fie demis". Luni, ședință la PSD
Europarlamentarul social-democrat Cătălin Ivan apreciază că membrii Comitetului Executiv Naţional al PSD ar trebui să ceară, în şedinţa de luni, demisia lui Liviu Dragnea şi să organizeze de urgenţă congres.
"Comitetul Executiv Naţional de mâine, dacă ar fi reprezentativ şi ar asculta nemulţumirile şi îngrijorările membrilor de partid, despre asta ar trebui să discute. Un CEX statutar şi responsabil ar fi trebuit să-i ceară demisia lui Liviu Dragnea şi să organizeze de urgenţă congres extraordinar. Nu se va întâmpla însă. Totuşi, chiar şi aşa, 2018 va fi anul în care ne vom despărţi de Liviu Dragnea", a scris Ivan pe Facebook.
EXCLUSIV | Realitatea TV a obținut informații din culise. Ce se pregătește luni, în ședința PSD
Potrivit unor informații în exclusivitate obținute din culisele PSD de Realitatea TV, ședința CEX de luni este urmare a unor scandaluri interne declanșate după adoptarea bugetului. Astfel s-a ajuns la o luptă la cuțite în timpul sărbătorilor, iar liderii din partid l-ar fi izolat tot mai mult pe Dragnea.