MENIU

Liviu Dragnea, ironic în prima reacţie după discursul Codruţei Kovesi

Liviu Dragnea

O primă reacție după declarațiile șefei DNA a venit și de la Liviu Dragnea. Potrivit Realitatea TV, şeful PSD şi al Camerei Deputaţilor a preferat să fie ironic şi laconic.

,,Sunt foarte liniștit! Probele nu s-au falsificat, legea nu a fost încălcată", le-a spus Liviu Dragnea jurnaliștilor care îl așteptau la Parlament.

Aceștia l-au întrebat şi la ce s-a uitat aseară - la meciul Real Madrid-PSG sau la declarațiile lui Kovesi. 

Ceva mai devreme, președintele Senatului comentase la râîndul său intervenția lui Kovesi. Călin Popescu Tăriceanu, și-a reluat atacul la adresa șefei DNA. Întrebat cum comentează discursul Laurei Codruța Kovesi privind festivalul disperat al inculpaților, șeful Senatului a răspuns dur: ”Am impresia că dânsa nu vede bârna din echiul ei, a instituției pe care o conduce, dar caută defectele în ochii altora”.

”Ceea  se întâmplă în ultima perioadă, dezvăluirile privind metodele de lucru ale DNA , pun serios sub semnul întrebării funcționarea corectă a instituției(...) CSM și Inspecția Judiciară au un rol determinant în restabilirea încrederii românilor în justiție”, a completat Tăriceanu .

Laura Codruţa Kovesi a anunţat miercuri seară că Justiţia este sub un asalt şi că se încearcă îngenuncherea statului român şi umilirea cetăţenilor. Şefa DNA a anunţat că asistăm la un festival disperat al inculpaţilor, reacţie la scandalul interceptărilor. Şefa Direcţiei Anticorupţie a explicat clar şi răspicat că informaţiile apărute în media în ultimele zile au o singură miză: demolarea din temelii a sistemului de justiţie. 

Mai multe articole despre:
DNA Laura Codruţa Kovesi Liviu Dragnea