LISTA veniturilor nepermanente luate în calcul la Mica recalculare. La ce trebuie să fie atenți pensionarii
4 milioane de pensionari au avut parte de o creștere a pensiei de la 1 septembrie. Vorbim, practic, despre o creșterea medie de 500 de lei, de la 2.200 de lei la peste 2.700 de lei. Tot de la 1 septembrie a început și "Mica Recalculare". Astfel, pensionarii care au avut venituri nepermanente au posibilitatea să depună o serie de adeverințe la Casa de Pensii care să ateste acest lucru. Legea spune însă că pot depune documente doar cei pensionați înainte de anul 2001. Cei care depun aceste documente va avea parte de o nouă recalculare până la 1 martie 2025. Î
Potrivit Casei de Pensii, „noua Lege a Pensiilor recunoaște drepturile pensionarilor astfel încât sunt valorificate în calculul pensiei veniturile contributive care anterior nu erau valorificate (de exemplu, sporuri nepermanente, prime, premii, al 13-lea salariu, ore suplimentare, acord global etc.) și care sunt prevăzute în HG nr. 181/2024”.
Începe mica recalculare a pensiilor. Ce documente trebuie să prezinte seniorii, și cât vor trebui să plătească, pentru fiecare act în parte
Casa de Pensii a prezentat și care sunt veniturile nepermanente care se iau în calcul la mica recalculare. Lista completă a găsiți mai jos:
– formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale;
- premiile anuale şi premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite;recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate;
- al treisprezecelea salariu;
- formele de retribuire pentru „orele suplimentare” realizate peste programul normal de lucru;
- sporul acordat pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică şi care asigură perfecţionarea de specialitate a învăţătorilor şi educatorilor;
- indemnizaţiile de muncă nenormată; alte sporuri care nu au avut caracter permanent pentru care s-a datorat contribuția de asigurări sociale.
Cât costă documentele necesare recalculării:
- tarif administrativ în vederea soluționării cererilor - 101 de lei
- tarif pentru întocmirea unui certificat cu grupă de muncă - 45 de lei pentru fiecare an
- tarif eliberare certificat cu grupă de muncă - 14 lei pentru fiecare an
- tarif pentru întocmirea unui certificat cu venituri - 81 de lei pentru fiecare an
- tarif eliberare certificat cu venituri - 27 de lei pentru fiecare an
- tarif eliberare copii - 5 lei
SURSA: Casa Națională de Pensii