MENIU

Lista neagră a companiilor chineze interzise de la investiții din SUA, EXTINSĂ. Numele GRELE ale unor mari grupuri, incluse

Joe Biden, președintele SUA

Preşedintele SUA, Joe Biden, a extins, joi, printr-un ordin executiv, lista neagră a companiilor chineze care nu pot beneficia de investiţii americane din cauza presupuselor legături cu armata chineză. Lista a fost pusă în aplicare sub administraţia fostului președinte american, Donald Trump și include o serie de nume grele de mari grupuri din domeniul construcţiilor, telecomunicaţiilor sau tehnologiei informaţiei.

"Acest decret autorizează Statele Unite să interzică - în mod direcţionat şi circumscris - investiţiile americane în companii chineze care aduc atingere securităţii sau valorilor democratice ale Statelor Unite şi ale aliaţilor noştri", se arată într-un comunicat de presă al Casei Albe.

Astfel, celor 31 de companii incluse inițial pe această listă le-au mai fost adăugate 28 de firme, cifra totală ajung la 59. Despre aceste companii se crede că aprovizionează sau susţin complexul militar şi de securitate al Chinei. 

Washington a precizat că "a extins, de asemenea, domeniul de aplicare al acestei urgenţe naţionale constatând că utilizarea tehnologiilor de supraveghere chineză în afara Chinei, precum şi dezvoltarea acestora sau utilizarea lor pentru a facilita represiunea sau încălcările grave ale drepturilor omului constituie ameninţări neobişnuite şi extraordinare".