Lista celor mai nocive alimente pentru sănătate. Pot produce boli cardiace și alte afecțiuni. La ce trebuie să renunți
Lista celor mai nocive alimente pentru sănătate. Pot produce boli cardiace și alte afecțiuni. La ce trebuie să renunți dacă ții la sănătatea ta.
Alimente nocive pentru sănătate
Pe vremea bunicilor noștri mâncarea era foarte diferită de cea pe care o cunoaștem în ziua de azi. Aceștia consumau produse proaspete, naturale, produse cultivate în mare parte în gospodăria proprie.
În zilele noastre, însă, societatea ne-a făcut să uităm de dieta sănătoasă și să ne orientăm spre produse gata preparate, ultraprocesate, încărcate cu aditivi chimici și ingrediente foarte dăunătoare pentru sănătatea noastră. Iată care sunt cele mai nocive alimente pe care le consumăm în mod frecvent și care în timp ne pot îmbolnăvi grav. Ele ar trebui evitate de toată lumea, dar mai ales de persoanele cu vârsta de peste 50 de ani.
Margarina
În plus, conține și multă sare, ceea ce crește riscul de hipertensiune arterială. Acesta este un aliment ce nu trebuie consumat frecvent sau ideal ar fi să-l eliminați total din alimentație.
Uleiul cu multiple întrebuințări. Nu trebuie să-ți lipsească din casă niciodată
Murăturile
Dacă citim eticheta și acestea conțin multă sare, este mai bine să consumăm altele care vin în formă naturală. Ar trebui să consumăm maximum cinci grame de sare pe zi, iar murăturile sunt efectiv scăldate în sare.
Pâinea alba
Pâinea de odinioară nu semănă cu cea de astăzi. Pe vremuri, pâinea se făcea cu produse naturale de calitate, iar pâinea era o parte esențială a unei diete echilibrate. În zilele de azi, pâinea se face cu făină rafinată de foarte slabă calitate, cu zahăr și cu cantități mari de sare. Acest lucru este însă, nesănătos, mai ales că pâinea este un aliment pe care-l consumăm zilnic.
Sucurile îmbuteliate
Din nou, graba în care trăim astăzi dăunează grav sănătății noastre. Aceste sucuri îmbuteliate nu au aproape niciun fruct, ci numai arome, o mulțime de aditivi chimici și o cantitate uriașă de zahăr adăugat. Consumul mare de zahăr poate duce la probleme cum ar fi diabetul.
Ton proaspăt
Deși este un produs cu o aromă excepțională și cu calități foarte bune, nu este indicat să consumăm ton proaspăt în mod regulat. Tonul consumă cantități mari de mercur în timpul vieții sale. Acest mercur rămâne pentru totdeauna în corpul său și cu cât tonul este mai mare, cu atât mai mult mercur va avea.
Mercurul este extrem de dăunător pentru sănătatea umană, deoarece este o neurotoxină puternică care poate provoca probleme grave.
Miere ultraprocesată
Mierea pe care o găsim în supermarketuri nu este deloc bună pentru sănătate. Este supusă la numeroase procese de pasteurizare, prin care își pierde aproape toți nutrienții benefici. Mierea naturală, însă, este fără aditivi și nu este supusă proceselor de pasteurizare. Acest aliment este un bun antioxidant și ne întărește sistemul imunitar.
Cel mai bine este să o cumpărați direct de la apicultori sau din magazinele care vând produse bio.
Mezelurile
Este important să fiți foarte atenți cu acest tip de produse și să vă uitați cu atenție la compoziția de pe etichetă înainte de a le consuma. De obicei, acestea conțin o mulțime de aditivi chimici și conservanți, care sunt extrem de dăunători pentru sănătate și provoacă cancer, boli cardiovasculare și alergii.
În plus, este important să acordați atenție procentului de carne pe care îl conțin, deoarece în majoritatea cazurilor nu depășește 60%. Restul sunt aditivi pentru a completa și a reduce costurile.
Mirodenii și plante aromatice cu efecte terapeutice. Le folosești frecvent în bucătărie, dar nu știai ce beneficii au, de fapt
Cereale cu zahăr
Am fost obișnuiți să mâncăm aceste cereale la micul dejun, unii încă din copilărie. Însă, aceste cereale sunt supuse unor procese de colorare artificială și, mai rău, conțin foarte mult zahăr. Zahărul provoacă o serie de complicații pentru sănătate și ar trebui să reducem pe cât posibil consumul acestuia.
Există însă și o multitudine de cereale fără adaos de zaharuri, care sunt mult mai sănătoase.
Exces de sare
Excesele nu sunt bune, indiferent în ce domeniu. Sarea este un mineral necesar pentru unele funcții ale organismului nostru, dar consumată în exces reprezintă o problemă serioasă. Poate provoca hipertensiune și probleme vasculare, retenție de lichide și alte afecțiuni.
Ideal este să consumăm cât mai puțină sare, iar medicii spun că aportul maxim zilnic nu trebuie să depășească 5 grame. În plus, atunci când ne obișnuim să mâncăm puțină sare, alimentele au un gust mult mai bun.
Lactatele ultraprocesate
Printre produsele lactate avem o gamă foarte variată, dar care nu sunt benefice pentru sănătatea noastră. Consumul lor este recomandat, dar numai sporadic, și asta pentru că au un conținut mare de grăsimi nesaturate, care cresc colesterolul și provoacă obezitate și probleme cardiovasculare.
De asemenea, este important să acordați o atenție deosebită etichetelor, deoarece acestea conțin adesea zaharuri adăugate. În plus, produsele lactate nu sunt foarte ușor digerabile și provoacă inflamații ale membranelor mucoase. Totodată, există numeroase așa zise produse lactate care, de fapt, nici nu conțin lapte. Atenție, așadar la ce scrie pe etichete.
Conservele
Alimentele conservate conțin, de obicei, mulți aditivi chimici și conservanți pentru a menține produsul în stare bună pentru o perioadă lungă de timp. Acest lucru îl face să își piardă nutrienții naturali și efectele benefice.
Practic devin alimente care nu oferă niciun beneficiu pentru sănătate. Dimpotrivă, gustul este întreținut de glutamat. Acesta este o sare chimică extrem de dăunătoare și care creează dependență.
Ciocolata albă
Zahăr, lapte și unt de cacao, acestea sunt ingredientele de bază ale ciocolatei albe. Astfel de produse sunt ultraprocesate și au mult mai multe grăsimi și zahăr adăugat decât ciocolata neagră naturală sau chiar decât ciocolata cu lapte. Acest lucru poate crea probleme de obezitate, colesterol crescut și diabet.
Uleiuri vegetale rafinate
Cel mai bun mod de a consuma un ulei de calitate este să optăm întotdeauna pentru uleiul de măsline extravirgin sau orice alt ulei vegetal, dar să fie nerafinat sau cel puțin să alegem variante cât mai puțin rafinate.
Majoritatea uleiurilor vegetale sunt supuse unui proces de rafinare care le face să își piardă proprietățile naturale, iar produsul final este un ulei ieftin care este foarte dăunător pentru sănătate. Aceste uleiuri de proastă calitate sunt grăsimi nesaturate pure, care cresc colesterolul rău.