Limita pedepsei pentru abuz sexual, în cazul profesorilor, a fost majorată. Președintele a promulgat legea
Vineri, Președintele Klaus Iohannis a semnat și promulgat Legea care aduce modificări Codului penal, într-un efort de a proteja elevii și studenții de abuzurile sexuale ale profesorilor. Această lege majorează limita pedepsei cu o treime în cazul în care un profesor comite o astfel de infracțiune gravă.
Legea completează articolul 299 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, care abordează "Folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual".
Pfizer nu se oprește. Compania a „înghițit” un producător american și intră pe piața medicamentelor oncologice
În forma anterioară, articolul avea două alineate, şi anume: (1) Fapta funcţionarului public care, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, a urgenta ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, pretinde ori obţine favoruri de natură sexuală de la o persoană interesată direct sau indirect de efectele acelui act de serviciu se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta şi (2) Pretinderea sau obţinerea de favoruri de natură sexuală de către un funcţionar public care se prevalează sau profită de o situaţie de autoritate ori de superioritate asupra victimei, ce decurge din funcţia deţinută, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
Noua lege adaugă un al treilea alineat: "Dacă faptele prevăzute la alineatele (1) şi (2) au fost săvârşite de către personalul didactic din învăţământul universitar sau preuniversitar împotriva unui elev sau student, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime".