Se suplimentează numărul de locuri pe perioada verii în grădinițe. Ligia Deca: „E de neacceptat să avem astfel de cozi”
Ministrul Educaţiei - Ligia Deca a declarat, joi, despre imaginile cu părinţii care au aşteptat ore în şir să îşi înscrie copiii la grădiniţa de vară că a trimis azi o notă în teritoriu pentru a suplimenta numărul de locuri pe perioada verii în unităţile de învăţământ preuniversitar.
„Am văzut şi eu imaginile. Mărturisesc că aceste situaţii sunt de evitat. Facem toate eforturile în acest sens”, a spus ministrul Educaţiei, despre iamginile cu părinţii care au aşteptat o noapte să îşi înscrie copiii la grădiniţa de vară.
Ligia Deca a precizat că programul Şcoala de vară este susţinut de primărie, în cazul Sectorului 3.
„În fiecare an, în funcţie de numărul de cereri, au fost suplimentate locurile. Am trimis de la Ministerul Educaţiei reprezentanţi care să asiste în discuţia conducerii unităţii de învăţământ cu părinţii. De asemenea, am trimis azi o notă în teritoriu pentru a suplimenta numărul de locuri pe perioada verii în unităţile de învăţământ preuniversitar, pentru că există un interes crescut, mai ales în zona urbană”, a precizat Ligia Deca.