Liderul unui clan mafiot italian, prins cu ajutorul unui cățel. Identitatea canișului i-a dus pe carabinieri direct la ușa interlopului
Unul dintre capii unui clan mafiot italian, căutat de luni de zile de autorități a fost găsit cu ajutorul unui cățel.
Luigi Cacciapuoti, unul dintre liderii Camorrei, mafia din Napoli, a fost capturat de forțele de ordine italiene într-o vilă luxoasă vineri, după ce a fost localizat de un câine de urmărire. Cacciapuoti figura pe lista de urmărire generală a carabinierilor de mai multe luni, dar micul animal a fost de fapt „piesa lipsă” de care aveau nevoie anchetatorii pentru a-l prinde pe temutul mafiot.
Carabinierii au anunțat într-un comunicat ”sfârşitul unei urmăriri de mai multe luni”.
Luigi Cacciapuoti, în vârstă de 64 de ani, un fugar din februarie, a fost condamnat la 15 ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de ”asociere de tip mafiot”.
O anchetă coordonată de către carabinieri, supervizată de Direcţia Antimafia din districtul Napoli, a reuşit să stabilească că Luigi Cacciapuoti se afla într-o zonă situată în apropierea comunei Villaricca, la periferia Napoli, în Campania.
Însă, în pofida acestei reperări, capul clanului rămânea de negăsit. Forţele de ordine au urmărit timp de mai multe luni de zile, fără succes, toate pistele cu scopul de a pune mâna pe el.
Într-o zi, în timp ce stăteau la pândă pe străzile din Villarica, carabinierii au observat un câine mic şi alb care ”privea de la o fereastră pe jumătate închisă a unei vile mari”.
Acest caniş nu era însă orice animal, ci însoţitotul fidel al unei femei apropiate lui Luigi Cacciapuoti.
După confirmarea identităţii căţelului, autorităţile au decis să încercuiască vila pentru a-l aresta pe suspect.
Bărbatul nu a opus nicio rezistenţă.
Ardei copți la borcan pentru iarnă. Rețeta extraordinar de simplă, ca la mama acasă
La momentul arestării, Luigi Cacciapuoti era ”lungit pemarginea piscinei” şi citea un articol despre Camorra din Ponticelli.