Liderul unei cunoscute trupe: "Am ajuns în birourile PNL şi PSD să negociem pentru o melodie"
Cornel Ilie, liderul trupei Vunk, face mai multe dezvăluiri într-un articol postat pe Republica, intitulat „Jur să spun adevărul”..Astfel, acesta precizează într-o mărturisire care se doreşte a fi o înşiruire de adevăruri, că "am trăit momentele de sex&drugs&rock’n’roll, am cântat cu cele mai frumoase femei și cu cele mai bune voci, am ajuns în birourile lui Dan Diaconescu, PSD și PNL să negociem pentru „Vreau o țară ca afară”; dar am adus și reporterii de la CNN în subsolul blocului în care repetam la începuturile noastre". Spre final, Ilie anunţă că trupa are o poveste pe care o spun ca să se vindece de ea. Iar pe 28 mai vor lansa un documentar în acest sens, la TIFF.
Redăm, în continuare, materialul amintit:
"Ce să facă cineva cu un adevăr? La ce să-l ajute? Unde să-l pună printre toate minciunile care-l înconjoară? Când ai o cameră plină de nimicuri, de lucruri care nu ți se potrivesc sau de lucruri de aruncat, unde naiba să mai pui un adevăr? E ca un bibelou, e ca o carte, e ca un cufăr vechi, e ca un tricou cu dâre invizibile de parfum, e ca o bicicletă fără lanț, cum e?
Mai mult te încurcă decât te ajută. Îți vine pe cap ca un cadou de ziua ta, pe care nu-ți vine să-l arunci, dar nici nu-i găsești folosință. Și îl lași acolo, undeva, pentru cândva. Un adevăr printre multe minciuni nu se diluează, rămâne intact. La fel de slab, de vulnerabil, de pus la îndoială, de asortat greu cu vreun gând sau comportament obișnuit. Adevărul este hipsterul conceptelor emoționale sau raționale.
Așadar, la ce bun să jur că spun adevărul, dacă adevărul nu-și găsește locul? Adevărul și realitatea nu sunt egale, nu sunt sinonime, nu sunt din aceeași echipă. Adevărul este pentru suflet, realitatea este pentru minte. Dar să spunem că tu mergi pe stradă și te oprește un om să-ți spună ceva, un gând, o părere. Nu despre tine, despre orice. Așa e că nu știi ce să crezi? Să spunem că vine cineva cunoscut și-ți spune același lucru.
Altă atenție din partea ta, altă înțelegere, altă percepție. La fel este și cu artiștii. Să vorbim despre muzică, de exemplu. Un cântec al unui artist despre care nu știi mai nimic sau știi prea puține are mai puține șanse să te capteze față de un cântec al unui artist despre care știi cum gândește, ce poveste are, ce viață a trăit sau ce lume încearcă să contureze. La fel și cu documentarul nostru, „Jur să spun adevărul”.
Un adevăr sigur este că e primul documentar al unui artist român. Am început să cântăm când existau doar viniluri și casete audio. Ne-am lansat când au apărut și cd-urile, ca format audio, am câștigat notorietate pe când DVD-urile nu mai erau la modă, deja și supraviețuim streaming-ului.
Am fost și pionieri și cavaleri ai celui mai important val de underground pe care l-a cunoscut muzica românească, am avut aură de campioni și titlu de idoli, am inspirat tineri artiști, am consolat suflete, am umplut de bucurie, am stârnit curiozitatea, am lansat sintagme definitive pentru cultura pop a anilor noștri, am ironizat, am păstrat momente în care n-am fost înțeleși, am ratat momente în care puteam fi mai populari, dar n-am fi fost fericiți, am călătorit pe aripi de idei care să ne facă pe noi, în primul rând, să râdem, să tresărim, să credem.
Niciodată nu ne-am oprit din încercat, mereu am riscat, am experimentat, am rămas curioși să căutăm în noi. Pentru ceilalți. Am trăit momentele de sex&drugs&rock’n’roll, am cântat cu cele mai frumoase femei și cu cele mai bune voci, am ajuns în birourile lui Dan Diaconescu, PSD și PNL să negociem pentru „Vreau o țară ca afară”; dar am adus și reporterii de la CNN în subsolul blocului în care repetam la începuturile noastre. Ne-am făcut post de radio pirat, ca să ascultăm rock, ne-am făcut vlog (atunci nu știam că așa se cheamă) cu cameră vhs în anii 1990 sau 1991 și ne-am lipit singuri afișele pentru primul nostru concert mare.
Avem o poveste și o spunem. Ca să ne vindecăm de ea. Să inspirăm tinerii care și-au găsit o pasiune și vor să cedeze mai repede decât au voie. Să lăsăm vorbă copiilor noștri. Să umplem cu poveste și adevăr spațiile dintre rândurile versurilor noastre. Avem o poveste. Asta este, cumva, opusul adevărului. Ți-am spus un adevăr despre o poveste, de fapt. Așa că nu-l pune în aceeași cameră cu minciunile din jurul tău, nu-l lăsa să stea singur cu alte bibelouri și lucruri inutile. Ia-l cu tine și vezi unde te duce. Poate te aduce la noi sau mai aproape de tine însuți", scrie acesta.