Liderul sectei "Copiii Soarelui" a fost înmormântat astăzi. "Guru din Apuseni", condus pe ultimul drum de zeci de adepți
Liderul sectei “Copiii Soarelui” din Hunedoara a fost înmormântat, astăzi, într-un loc istoric, în cimitirul în care se află și mormântul lui Avram Iancu. Fostul miner, cunoscut drept Adi de la Brad, a murit la secția de Terapie Intesivă din Deva. Bărbatul de 59 de ani era acuzat de hărtuire sexuală, viol și abuzuri grave comise asupra mai multor membrii ai sectei, printre care și minori. Cu toate acestea, luna trecută, judecătorii l-au lăsat în libertate. Adi de la Brad, cel care le spunea adepților să se vindece prin meditație și leacuri, avea o problemă cardiacă pe care ar fi mers să și-o trateze în Italia. Soția le-ar fi arătat doctorilor fișe medicale din 2017.
"Eu am facut pact cu moartea când am fost copil. Nu se atinge de mine. Și o să se atingă când eu mă plictisesc de lumea asta", afirma liderul sectei "Copiii Soarelui".
Comunitatea creată de Ardelean Fărcaș în munți, la Brad, ar număra peste 70 de suflete. Copii, femei și bărbați, toți l-au condus, astăzi, pe ultimul drum.
Bărbatul acuzat de multe alte adepte ale sectei de abuzuri și violuri va fi înmormântat la Țebea, într-un loc istoric, în cimitirul în care se află mormântul lui Avram Iancu. Acolo se află și locul de veci al părinților lui.
Ardelean Fărcaș a murit în spitalul din Deva, după ce fusese internat în stare gravă, din cauza unei hemoragii digestive. Medicii au descoperit că acesta avea și o infecţie gravă la plămâni. MAi mult, deși își sfătuia adepții să se trateze prin leacuri și meditații, el însuși ar fi mers la o clinică din Italia când a aflat că are probleme cu inima. Soția acestuia le-ar fi arătat acum doctorilor fișe medicale din 2017.
Bărbatul fusese arestat la finalul lunii mai pentru privare de libertate, hărțuire sexuală și viol. El ajunsese în atenția oamenilor legii după ce mai mulți adepți au părăsit secta și au povestit șocați abuzurile la care au fost martori.
Potrivit autorităților, centrul de la Dumbrava de Sus nu era acreditat, iar liderul Adi de la Brad nu a deținut niciodată certificare de profesor Vipassana. Aceasta este o tehnică de meditație veche din India, pe care pretindea că o practică.